REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.2° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
16.2° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Mutare spectaculoasă. Cine a închiriat de la THR Marea Neagră hotelul Hora din Saturn?!

Mutare spectaculoasă. Cine a închiriat de la THR Marea Neagră hotelul Hora din Saturn?!

Andreea POPA 27 martie 2023 | 00:00 11820

Sanatoriul Mangalia a închiriat complexul hotelier Hora din Saturn de la THR Marea Neagră și devine astfel, de departe, cel mai mare sanatoriu balnear din România. Mutarea spectaculoasă a unității de stat din sudul litoralului permite practic triplarea capacității de cazare a sanatoriului, dar și o gură de oxigen pentru privații de la THR Marea Neagră, care se confruntă cu cele mai grave probleme financiare din istoria sa. Interesant este faptul că înțelegerea nu a fost făcută publică, dar apare în convocatorul THR Marea Neagră pentru Adunarea Generală a Acționarilor de pe 28/29 aprilie 2023. Nici valoarea contractului nu este cunoscută, însă putem deduce că se învârte în jurul sumei de 370.000 de euro pe an, după cum reiese din documentele Sanatoriului Mangalia.

Mutare spectaculoasa. Cine a inchiriat de la THR Marea Neagra hotelul Hora din Saturn?!

THR Marea Neagră SA a trimis Bursei de Valori București (BVB) un raport privind convocarea AGA anuală pentru data de 28/29 aprilie 2023. Cel mai interesant punct de pe ordinea de zi este, fără doar și poate, cel de pe poziția 6: ”Ratificarea condițiilor de închiriere a Complexului turistic Hora din stațiunea Saturn, atribuit Sanatoriului Balnear și de Recuperare Mangalia”.

Nicio altă informație în plus. Aflăm însă din documentele altei AGA, cea de pe 13 martie 2023 că, prin completarea Planului de valorificare a patrimoniului societății aprobat pe 29 noiembrie 2022, s-a decis, printre altele, închirierea prin atribuire directă a Complexului turistic Hora.

Sanatoriul Mangalia, dispus să plătească o chirie de 370.000 de euro pe an

Putem deduce că se știa deja de atunci numele chiriașului, iar consultarea documentelor oficiale eliberate, de această dată, de Sanatoriul Balnear Mangalia, ne conturează imaginea unei înțelegeri pregătite cu discreție de către cele două părți. Astfel, conducerea sanatoriului publica pe 22 decembrie 2022 un anunț de intenție privind închirierea de imobile- clădire cu destinația de hotel, restaurant și bază de tratament pentru o perioadă de 4 ani, cu o valoarea maximă estimată de 370.000 de euro pe an.

Unitatea de stat din sudul litoralului nu a anunțat rezultatul căutărilor sale, dar iată că THR Marea Neagră vorbește acum deja de închirierea hotelului său Hora din Saturn către Sanatoriul Balnear și de Recuperare Mangalia.

Din anunțul de intenție al sanatoriului reiese că termenul limită de primire a ofertelor a fost data de 25 ianuarie 2023, criteriul de atribuire a contractului era prețul cel mai scăzut, stabilit prin negociere, iar plata chiriei se va face lunar.

Același document enunța și dotările minime pe care trebuia să le aibă ofertanții: hotel de minim 2 stele, cu minim 350 de locuri de cazare, dispuse în camere de două locuri, spații pentru prepararea și servirea mesei pentru minim 350 de persoane, spațiu pentru baza de tratament.

Mutare spectaculoasa. Cine a inchiriat de la THR Marea Neagra hotelul Hora din Saturn?!

Contractul de închiriere, încheiat prin atribuire directă

Reiese astfel că, undeva în intervalul 22 decembrie 2022- 13 martie 2023, șefii THR Marea Neagră, respectiv ai Sanatoriului Balnear Mangalia au negociat și au încheiat contractul pentru închirierea complexului Hora din Saturn, pentru o sumă deocamdată necunoscută.

Hotelul Hora are 3 stele și o locație spectaculoasă, toate cele 283 de camere având vedere spre mare. Este interesant de aflat în ce fel se va organiza sanatoriul din Mangalia pentru a dispune de acest spațiu uriaș, aflat la ceva distanță de unitatea balneară propriu-zisă. Sanatoriul asigura până acum 200 de locuri de cazare în hotelul propriu, 150 de paturi prin cele două secții clinice și tratament pentru 1.000 de pacienți zilnic.

Sanatoriul Balnear Mangalia are estimate pentru acest an venituri de 7.402.311 lei și un profit zero, după ce în 2022 a raportat venituri totale de 29.611.375 lei și un profit net de 4.657.896 lei. Unitatea este condusă de managerul Bogdan Maganu (politician PSD) și un Consiliu de Administrație din care fac parte Ramona Iliuță, Daniela Ciorbaru, Cristina Mihaela Schipor, Nicoleta Griguță și dr. Elena Paris.

La rândul său, THR Marea Neagră a instalat recent la conducere ca director general pe Mihaela Ichim, fosta directoare regională a Băncii Transilvania. Compania deținută de SIF Transilvania a raportat pentru 2022 venituri de 45.398.892 lei și pierderi de 12.260.255 lei; o prăbușire a afacerilor, după veniturile de 117.460.954 lei din 2021, când înregistra un profit de 58.801.786 lei. În AGA de pe 13 martie 2023, compania anunța necesitatea stingerii unor datorii de 7.733.109,24 lei strânse în 2022, din care 3.407.109,2 lei datorii la furnizori și 4.326.000 lei cu titlu executoriu în favoarea Primăriei Mangalia.

THR Marea Neagră a închiriat 4 din cele 12 hoteluri ale sale

Problemele financiare fără precedent au determinat, de altfel, THR Marea Neagră să vândă și să închirieze toate cele 12 hoteluri ale sale, care o făceau la un moment dat cea mai mare companie de turism din sud-estul Europei. Este vorba despre Complex Bran-Brad-Bega, Hotel Vraja Mării și Hotel Venus, din Eforie Nord; Hotel Ancora, din Eforie Sud; Hotel Cleopatra, Hotel Narcis, Hotel Balada, Hotel Hora, Hotel Sirena, Hotel Cerna, Hotel Aida și Hotel Siret- toate din Saturn. Acestora li se adaugă 9 restaurante, 4 baruri și un bufet.

Până acum, THR Marea Neagră a reușit să închirieze complexul Bran-Brad-Vega- cu 751.000 de euro pe an, fără TVA, complexul Sirena- cu 567.000 de euro pe an și complexul Siret- cu 201.000 euro pe an. Acestora li se adaugă acum și complexul Hora, pentru o sumă încă necunoscută, dar care ar trebui să se încadreze în maximul de 370.000 de euro pe an asumat de Sanatoriul Balnear Mangalia.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Au distrus litoralul cu interesele lor meschine. Hoteluri de cea mai joasă speță, prețuri exorbitante nejustificate și terminând cu distrugerea plajei. Asta-i r*mânia noastră dragă condusă de incompetenti și parveniți. Își bat joc de litoral și nu numai ! O mare mizerie. Deranjant este faptul că sunt lăsați să-și facă jocul mizer !!! Somn adânc r*mâni dragi !
0
0
cit de retardos sa fii ca sa stai la hora?sau la saturn?sau pe litoralul romanesc.betoane,cimemt,ttiganie,copaci taiati,plaja cimemtata si cu lut,umbrele peste umbrele,e o frumusete.se cauta babuini!
4
2
Statul muta bani dintr-un buzunar in altul!Mare afacere!
4
0
Presa noastră cea vitează, Are-n viaţă mare rost: Este “câinele de pază”, Care latră…contra cost…
2
4
Pai mai multe unități s au închiriat fără sa treacă prin AGA. Adică întâi a fost licitația apoi s a "ratificat". Caz penal ce i asa de greu? Întâi se supune la vot și apoi licitația, dar na, nu s au mai cramponat de lege. Aveau chiriașii, spagutele pentru închiriere, tara lui papura Vodă. Nu se sesizează nimeni. Caz penal și anularea închirierii. Aia cu ratificarea... nu exista asa ceva în lege.
3
1
Mai așteptați un pic. Vine AUR și Noua Dreaptă la putere și se face ordine.
2
12
Thr se confrunta cu cei mai mari prossti. Asa trebuia sa sune titlu. Hoții ca în ultimii 7 ani nu s a văzut nici pe vremea lui Linica Stan. Oricum, rezultatele se vad. Ichim, Zamfir, Narcisa Moșoiu, oameni de joasa speță, cu salarii de 20000/luna care nu au făcut decât sa conducă p***t, fraudulos.... Aceasta Ichim mai e și pensionara. Acum ca That nu mai are active, nu mai vad rostul atâtor angajați. Ea continua sa tina angajate doua șefe de hotel. Una muissta lui Frățilă care a furat de a rupt, cumva Thr ului Tincuta și alta o acolita a lui Ichim, ta su punând Mamaia SA pe butuci, Loredana Vlad. Încă se mai gura și fără unități. Despre ce vorbim. Vaca de muls pe salarii și pile grase.
14
4
Sanatoriul intra in renovare, întrebarea este cum vor incalzi camerele la hora în extra sezon? Că pacienții vin de la proceduri in camere calde nu în frig!
8
4
Pai ce ,la Sif-uri sunt altceva decat fosti ,dar actuali comunisti?! S-a furat pana s-a ajuns in prag de faliment si daca mai sunt cateva active si alea "vai mama lor", se asteapta la cotitura fraieri sa mai stoarca niste bani cu inchiriere sau vanzare.
14
1
Mihaela Ichim este sora directorului de trista amintire Tudor Balta, distrugatorul statiuniiMamaia ! Tot inainte, mandri comunisti !
19
0

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367