Muzeul de Artă Populară Constanța organizează expoziția de documente și obiecte istorice „Dobrogea. Povești ascunse de timp”
Muzeul de Artă Populară Constanța organizează expoziția de documente și obiecte istorice „Dobrogea. Povești ascunse de timp”
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestMuzeul de Artă Populară, instituție finanțată de Consiliul Județean Constanța, organizează în perioada 13 noiembrie - 13 decembrie 2026 expoziția „Dobrogea. Povești ascunse de timp”, realizată cu piese din Colecția privată Georgian Anghel.
Prin intermediul unor documente originale, medalii, jetoane, brevete, emisiuni filatelice și mărturii de epocă, expoziția evocă evenimente, locuri și personalități din istoria pământului dintre Dunăre și Marea Neagră. Un loc special îl ocupă medaliile comemorative dedicate unor evenimente și realizări importante, care reflectă dezvoltarea rapidă a ținutului dintre ape după 1878: construirea Podului de la Cernavodă, modernizarea Portului Constanța, amenajarea Brațului Sulina, la care se adaugă cercetările arheologice conduse de Grigore Tocilescu.
Semicentenarul revenirii Dobrogei în granițele statului român, sărbătorit în anul 1928, este evidențiat în expoziție prin prezentarea seriei filatelice „50 de ani de la unirea Dobrogei cu România”.
Povestea locotenentului Sava Radu, erou al Primului Război Mondial, care s-a remarcat în luptele de la Topraisar (județul Constanța), este prezentată prin brevetele originale care atestă recunoașterea meritelor sale în calitate de șef al Muzicii Militare.
În cadrul expoziției „Dobrogea. Povești ascunse de timp” este evocată și istoria mai puțin cunoscută a „muntelui” Iacobdeal din județul Tulcea, care a primit în anul 1902 numele „Muntele Carol I”. Alături de fotografii de epocă sunt expuse jetoane emise de Cariera de granit „Muntele Carol I”, importante mărturii numismatice privind istoria economică și industrială a spațiului dintre Dunăre și Mare.
Vernisajul expoziției „Dobrogea. Povești ascunse de timp” are loc la Muzeul de Artă Populară Constanța vineri, 13 noiembrie, de la ora 16.00, evenimentul fiind inclus în programul activităților dedicate „Zilei Dobrogei”.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
21.1° Constanța 






.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)



