REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.8° Constanța Lun., 9 Nov. 2026
Anul XX Nr. 7638
7.8° Constanța Luni, 9 Noiembrie 2026 Anul XX Nr. 7638
 

Muzeul de Artă Populară din Constanța, activități dedicate Zilei Dobrogei

Muzeul de Artă Populară din Constanța, activități dedicate Zilei Dobrogei

Lorena CRISTEA 9 noiembrie 2026 | 14:44 324

Muzeul de Artă Populară, instituție finanțată de Consiliul Județean Constanța, sărbătorește „Ziua Dobrogei”, în perioada 13-15 noiembrie, printr-o serie de activități menite să omagieze revenirea provinciei dintre Dunăre și Mare în granițele statale românești, în anul 1878, ca urmare a Războiului de Independență.

Muzeul de Arta Populara din Constanta, activitati dedicate Zilei Dobrogei

Pe parcursul celor trei zile, pe platoul din fața muzeului se va organiza „Târgul de Ziua Dobrogei”, manifestare la care participă meșteri populari locali. În intervalul orar 10.00-17.00, vor fi prezente pe platoul din fața Muzeului de Artă Populară: Dorina Baias (piese de port, broderii, podoabe), Elena Bălău (ceramică), Carmen Bulgaru (podoabe), Aurelia Cionga (icoane pictate pe sticlă), Daniela Dimancea (piese de port, podoabe), Elena Hariton (piese de port pentru copii, jucării), Manuela Hule (lână împâslită), Laura Macri (icoane pictate pe sticlă), Epșen Memet (podoabe), Doina Misian (linguri pictate cu motive tradiționale), Carmen Moraru (cusături în punct românesc) și Mihaela Nichituș (jucării croșetate).

Vineri, 13 noiembrie, de la ora 10.00, va fi organizat un atelier de pictură pe sticlă cu tema „Motive tradiționale dobrogene”. Costul de participare este de 60 de lei, în preț fiind incluse toate materialele de lucru. Programările se fac la numărul de telefon 0241 61 61 33, în limita locurilor disponibile.

Tot în ajunul „Zilei Dobrogei”, între orele 10.00 și 15.00, iubitorii de tradiții vor avea ocazia să se fotografieze purtând costume populare contemporane specifice Dobrogei, puse la dispoziție de către muzeu, în cadrul activității „Fotografii în port popular dobrogean”.

Vineri, 13 noiembrie, de la ora 16.00, va avea loc vernisajul expoziției „Dobrogea. Povești ascunse de timp”, realizată cu piese din Colecția privată Georgian Anghel. Vor fi expuse medalii, jetoane, brevete și mărturii de epocă.

Sâmbătă, 14 noiembrie, de „Ziua Dobrogei”, Muzeul de Artă Populară Constanța va putea fi vizitat gratuit în intervalul orar 09.00-17.00 (ultima intrare, ora 16.30). Cu acest prilej, cei care ne vor trece pragul vor putea admira și expoziția permanentă „Arta populară din România”, precum și expoziția temporară „Nunta la români”, realizată cu piese din patrimoniul propriu.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?