REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.9° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
7.9° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Navă cu marinari români, atacată de pirați în Oceanul Atlantic. Cel puțin un român este ostatic

Navă cu marinari români, atacată de pirați în Oceanul Atlantic. Cel puțin un român este ostatic

Replica API 30 noiembrie 2020 | 18:53 2268

Patru navigatori, între care şi un român, aflaţi la bordul unui tanc petrolier au fost răpiţi de piraţi din Golful Guineei. Printre cei 23 de marinari de pe navă se aflau ruşi, români şi filipinezi. În prezent, nava se află în siguranţă cu restul echipajului la bord, notează news.ro, citat de stiripesurse.ro.

foto Arhivă

Potrivit unui comunicat al Sindicatului Liber al Navigatorilor (SLN), patru navigatori au fost răpiţi în ultimul atac de piraterie din Golful Guineei care a implicat un tanc petrolier.

"Atacul tancului Agisilaos înregistrat în Insulele Marshall a fost raportat pe 29 noiembrie 2020, în timp ce acesta se afla la cinci mile marine de la marginea de vest a Golfului Guineei şi la 22 de mile marine la vest de Togo. Echipajul navei a încercat să evite îmbarcarea prin manevre evazive, dar nu a avut succes. Petrolierul ar fi avut la bord 23 de membri în echipaj înainte de incident, inclusiv cetăţeni ruşi, români şi filipinezi”, se arată în comunicatul Sindicatului Liber al Navigatorilor.

Conform reprezentanţilor acestora, printre navigatorii răpiţi se află şi un român.

Sursa citată menţionează că nava se află acum în siguranţă cu restul echipajului la bord, iar autorităţile au fost notificate de acest incident.

SLN a precizat că acesta este cel de-al 24-lea incident de răpire confirmat în apele Golfului Guineei în 2020, cu 122 de echipaje răpite de pe nave, arată datele din Dryad. Atacul este raportat în spatele unui şir de răpiri reuşite în zonă în ultima lună.

Sindicatul Liber al Navigatorilor consideră că zona Golfului Guineei trebuie securizată cât mai urgent.

"Apele maritime din vestul Africii rămân periculoase pentru navigaţie. Sindicatul Liber al Navigatorilor, în cor cu organizaţiile navigatorilor din toată lumea reunite sub ITF, consideră că zona Golfului Guineea trebuie securizată cât mai urgent din acest punct de vedere. Pirateria este un real pericol pentru navigatori şi nu de puţine ori aceste atacuri barbare au dus la pierderea vieţii mai multor navigatori, în ciuda faptului că aceste rapiri vizează direct un scop material, acela de a obţine sume de bani din partea răpitorilor”, a mai transmis Sindicatul Liber al Navigatorilor.

UPDATE:

Ministerul Afacerilor Externe a convocat o celulă de criză interinstituțională

Cu privire la informațiile de luni, 30 decembrie, din mass media internaționale privind un incident produs la data de 29 noiembrie a.c. în zona portului Lome, Republica Togo, în care a fost implicată nava Agisilaos și care s-ar fi soldat cu răpirea mai multor navigatori, printre care și un cetățean român, Ministerul Afacerilor Externe face următoarele precizări:

Din dispoziția ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu, a fost deja convocată, în regim de urgență, Celula de criză interinstituțională în vederea inițierii demersurilor necesare pentru verificarea situației, confirmarea informațiilor referitoare la cetățenia și identitatea persoanelor răpite și întreprinderea acțiunilor specifice în astfel de cazuri.

De asemenea, MAE menține legătura atât cu armatorul/angajatorul cetățeanului român în cauză, cât și cu Sindicatul Liber al Navigatorilor pentru alte informații relevante în acest context.

Ministerul Afacerilor Externe reiterează recomandarea ca tratarea în spaţiul public a elementelor privind acest caz să se facă cu toată precauţia, dat fiind caracterul specific și sensibil al acestuia.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Sa plateasca armatorul roman care oricum a fentat finantele statului inregistrand nava la capatul lumi.
0
0
cautati pe utube "pirate mess with wrong ship". sa le poateasca familiile rascumpararea,eu nu am bani! nici statul roman!
2
0
pai normal ca au tupeu daca nu e garda inarmata pe nava ..cu manica de incendiu sa i alungi cand ei vine cu akm ul.pune frate 2 -3 rusnaci la bord cu arme si sa vezi nene..dar armatorul in doare in pl de oameni ..
3
0
asa-i cand nu sunt legi severe , ia pune pe un tansc petrolifer 2-3 baieti cu mitraliera , sa vezi cum dispari acesti africani-somalezi- de pe barcile lor .Fiecare tara sa mai trimita cate un submarin militar in aceste ape si sa faca curatenie cu acesti asa zisi pirati
2
0
Propun sa fie manageriat cazul de base si coldea, iar toate documentele privind operatiunea, inclusiv platile pentru rascumparare sa fie secretizate. Sunt cei mai buni specialisti pe care ii are Ro!
1
3
Armament la bord.Singura solutie.
4
0
Asa se intampla cand aceste scursuri sunt tolerate in loc sa fie impuscate fara drept de apel!
4
0
sume de bani din partea rapitorilor?
2
0
Tancul apartine celor de la Capital..
2
3

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614