REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
9.4° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Nazare: 'Nu mai putem lansa licitații fără bani' – reacție la acuzațiile privind firmele care nu facturează

Nazare: 'Nu mai putem lansa licitații fără bani' – reacție la acuzațiile privind firmele care nu facturează

Mariana MURAT 14 august 2025 | 00:00 198

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat astăzi că problema firmelor care nu emit facturi trebuie privită nu doar din perspectiva legalității, ci și a modului în care statul își planifică bugetele. Răspunsul vine după ce, recent, vicepremierul Dragoș Anastasiu a afirmat că există companii de construcții care au recunoscut că nu facturează lucrări în valoare de 1,5 milioane de euro.
 

Nazare: 'Nu mai putem lansa licitatii fara bani' – reactie la acuzatiile privind firmele care nu factureaza

Întrebat dacă știe despre aceste cazuri și dacă ANAF ar trebui să le verifice, Nazare a replicat: „Cred că pe domnul Anastasiu trebuia să-l întrebați, să completeze declarația, nu pe mine. ANAF-ul verifică, să știți, și v-am dat și exemplu mai devreme ce tip de verificări face ANAF-ul astăzi. Face foarte multe tipuri de verificări, deja se vede ce verificări face”.


Ministrul a subliniat însă că rădăcina problemei ține și de modul în care statul gestionează fondurile publice. „Cred că problema trebuie reglată din ambele părți. Trebuie să începem să facem bugete corecte. Nu mai putem să lansăm proceduri de licitații dacă nu avem bani, dacă nu avem certitudinea că există bani la bugetul de stat, în anul curent sau în anii următori. Și acest lucru este foarte important și pentru respectul pe care noi îl acordăm mediului economic în general, antreprenorilor români și străini, mai ales celor români, care nu au același tip de resurse pe care îl au cei străini, pentru care e mult mai greu să ia un credit, pentru care e mult mai greu să rămână în piață”, a explicat Nazare.

Oficialul a adăugat că, în trecut, au fost demarate „foarte multe licitații” fără a se ține cont de capacitatea reală de plată a instituțiilor publice, ceea ce a afectat în special firmele locale.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere