REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.9° Constanța Mar., 30 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6715
13.9° Constanța Marți, 30 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6715
 

Negocieri între magnaţi: AFI Cotroceni ar putea fi cumpărat de moştenitoarea celei mai bogate familii israeliene

Negocieri între magnaţi: AFI Cotroceni ar putea fi cumpărat de moştenitoarea celei mai bogate familii israeliene

Replica API 22 martie 2016 | 00:00 344

Sursa foto: capital.ro

Dezvoltatorul imobiliar Melisron, controlat de Liora Ofer – descendenta celei mai bogate familii israeliene cu rădăcini româneşti, este interesat să cumpere compania AFI Europe de la miliardarul Lev Leviev, potrivit publicaţiei israeliene Globes. AFI Europe are în proprietate mallul AFI Palace Cotroceni din Bucureşti.

Sursele Globes arată că Melisron este dispusă să plătească circa 415 mil. euro pentru AFI Europe, în timp ce Africa-Israel cere peste 460 mil. euro. Africa-Israel Properties, compania-mamă a AFI Europe, este listată la bursa din Tel Aviv şi are o capitalizare bursieră de circa 350 mil. euro.

O parte din şefii Melisron au vizitat recent România pentru a analiza proprietăţile locale ale AFI Europe. Compania, controlată de miliardarul Lev Leviev, deţine în România mallurile AFI Palace Cotroceni şi AFI Palace Ploieşti, precum şi cele cinci clădiri de birouri AFI Park, care flanchează mallul din Cotroceni. Aceste proprietăţi sunt evaluate la aproape 600 mil. euro. Cel mai scump activ al AFI în România este AFI Palace Cotroceni, evaluat la 434 mil. euro. Publicaţia israeliană Globes menţionează faptul că grupul lui Lev Leviev s-a confruntat cu dificultăţi financiare în ultimii ani şi trebuie să vândă din proprietăţi pentru a-şi plăti deţinătorii de obligaţiuni.

AFI Europe a scos la mezat mallul din Cotroceni încă de anul trecut, potrivit surselor Capital. Printre companiile interesate de o achiziţie este şi fondul sud-african de investiţii New Europe Property Investments (NEPI). Într-un interviul acordat Capital, Alex Morar, CEO-ul NEPI, spunea că nu poartă discuţii privind achiziţia AFI Cotroceni, însă şi-a exprimat interesul pentru active de calitate superioară precum acesta.

Afacerile familiei Ofer în România

Liora Ofer este fiica magnatului israelien născut la Galaţi Yuli Ofer, care a decedat în 2011. Ea a preluat controlul afacerilor tatălui său după un proces în justiţie cu fratele său Doron, care a rămas acţionar minoritar în grup. Grupul lor, Ofer Investments, controlează dezvoltatorul Melisron şi Mizrahi Tefahot Bank. Melisron are o capitalizare bursieră aproape de 1,4 mld. euro şi domină piaţa imobiliară comercială din Israel. Printre cele mai importante proprietăţi ale Melisron se numără Ramat Aviv Mall, cel mai scump centru comercial din Israel, cumpărat în 2009 de la Africa Israel – compania care deţine AFI Europe.

Fraţii Sammy şi Yuli Ofer s-au născut în România la începutul anilor `20 şi au imigrat în Israel în 1924. Cei doi fraţi, care au început cu afaceri nautice, au devenit cei mai bogaţi israelieni, cu o avere combinată de 10,3 mld. dolari, în 2011, potrivit Forbes. Sammy Ofer a decedat şi el în 2011, iar fiii săi, Eyal şi Idan, i-au moştenit averea.

Sammy Ofer este mult mai cunoscut pe piaţa imobiliară românească. El a controlat afacerile firmei Willbrook, care a dezvoltat controversatul turn de birouri Cathedral Plaza. Din 2011, activităţile companiei au fost preluate de fiul său Eyal Ofer, care în 2013 a vândut Cathedral Plaza omului de afaceri grec Ioannis Papalekas.

Eyal Ofer figurează acum pe prima poziţie în topul celor mai bogaţi israelieni, realizat de Forbes, cu o avere de 8,4 mld. dolari, potrivit capital.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272