REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.2° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
11.2° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Negrescu solicită CE să modifice temporar regulile fiscale europene şi procedura deficitului excesiv

Negrescu solicită CE să modifice temporar regulile fiscale europene şi procedura deficitului excesiv

Victor ROTARU 15 august 2023 | 00:00 370

Eurodeputatul PSD Victor Negrescu a solicitat preşedintei Comisiei Europene să scoată din calculul deficitului bugetar cheltuielile aferente ajutorului logistic, umanitar şi militar oferit Ucrainei şi Republicii Moldova, informează luni PSD.

Negrescu solicita CE sa modifice temporar regulile fiscale europene si procedura deficitului excesiv

"În perspectiva anunţurilor Comisiei Europene din cuprinsul discursului privind Starea Uniunii, în calitate de deputat în Parlamentul European, responsabil pentru bugetul european anual pentru Grupul Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European şi, de asemenea, în calitate de coordonator S&D în Comisia de control bugetar, adresez Comisiei Europene solicitarea să evalueze posibilitatea modificării temporare a regulilor fiscale europene şi a procedurii deficitului excesiv prin extragerea din calculul deficitului a sumelor specifice cheltuite pentru ajutorul logistic, militar şi umanitar pentru Ucraina şi Republica Moldova. Acest lucru va oferi ţărilor UE care ajută o pârghie bugetară mai mare pentru a continua şi a-şi extinde sprijinul atât de necesar către Ucraina şi Republica Moldova. Integrarea unei astfel de flexibilităţi temporare în cadrul financiar actual este un subiect excelent pentru propunerile dumneavoastră privind Starea Uniunii", transmite Negrescu în scrisoarea adresată preşedintei CE, Ursula von der Leyen, potrivit unui comunicat al PSD.

Negrescu mai subliniază că multe dintre ţările din prima linie au alocat resurse semnificative şi au cheltuit sume importante din propriile bugete pentru a furniza ajutorul logistic, umanitar şi militar de care are nevoie Ucraina, iar acest lucru "a generat costuri şi cheltuieli suplimentare neprevăzute şi a pus o mare povară asupra bugetelor naţionale".

"După cum aţi afirmat adesea, ţările din prima linie au demonstrat că, în faţa pericolului, au fost capabile să facă lucruri importante pentru a ajuta Ucraina şi Republica Moldova şi a proteja modul nostru de viaţă. Pentru a face faţă acestei provocări severe, multe dintre ţările din prima linie au alocat resurse semnificative şi au cheltuit sume importante din propriile bugete pentru a furniza ajutorul logistic, umanitar şi militar de care are nevoie Ucraina. Acest lucru a generat costuri şi cheltuieli suplimentare neprevăzute şi a pus o mare povară asupra bugetelor naţionale. Uneori, aceste costuri financiare indispensabile au fost făcute în detrimentul altor politici cruciale care afectează în mod direct rezilienţa democratică şi socială a acelor ţări. Prin urmare, respectarea regulilor fiscale europene actuale, legate de rata deficitului de 3% din PIB şi datoria de 60% din PIB, a devenit din ce în ce mai dificilă şi provocatoare din punct de vedere social, mai ales în era post-COVID şi cu ratele actuale ridicate ale inflaţiei", a motivat demersul său şi necesitatea unei astfel de măsuri eurodeputatul PSD, potrivit agerpres.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere