REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.2° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
11.2° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Neinvitată la funeraliile reginei Elisabeta a II-a, Rusia denunţă atitudinea 'blasfematoare' şi 'imorală' a Regatului Unit

Neinvitată la funeraliile reginei Elisabeta a II-a, Rusia denunţă atitudinea 'blasfematoare' şi 'imorală' a Regatului Unit

Replica API 17 septembrie 2022 | 00:00 821

Rusia a denunţat joi atitudinea "blasfematoare" şi "imorală" a Regatului Unit la adresa sa, după ce Londra a decis să nu invite niciun reprezentant rus la funeraliile de luni ale reginei Elisabeta a II-a, pe fondul tensiunilor diplomatice dintre cele două ţări, relatează AFP.

Maria Zaharova

"Considerăm profund imorală această încercare britanică de a folosi tragedia naţională care a atins inimile a milioane de persoane în lume în scopuri geopolitice pentru o reglare de conturi cu ţara noastră", şi-a exprimat regretul, într-un comunicat, purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, citează Agerpres.

"Este o blasfemie faţă de memoria Elisabetei a II-a", a adăugat ea.

Purtătoare de cuvânt a diplomaţiei ruse a deplâns faptul că Regatul Unit foloseşte, în opinia sa, ofensivă rusă din Ucraina ca "pretext" pentru a nu invita niciun lider rus la funeraliile Elisabetei II-a care vor avea loc luni la Londra.

Simbol al statutului său de paria de acum din Occident, Rusia, alături de aliatul său belarus, precum şi de Myanmar şi Coreea de Nord, nu a fost invitată la funeraliile reginei, care a murit joia trecută la vârsta de 96 de ani.

"De acum, elitele britanice sunt alături de nazişti", a spus Zaharova, cu referire la importantul sprijin militar şi financiar oferit Kievului de Londra împotriva intervenţiei militare ruse.

Funeraliile reginei Elisabeta a II-a la Abaţia Westminster săptămâna viitoare constituie un eveniment diplomatic de anvergură, unde sunt aşteptate peste 100 de capete încoronate, şefi de stat şi alte personalităţi.

Absenţa Rusiei este o dovadă a relaţiilor diplomatice extrem de tensionate între Moscova şi Londra de mai mulţi ani, de la cazul Skripal în 2018 la conflictul din Ucraina.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Rusii au avut o prezenta foarte mare acolo,in UK. Oligarrhi dar si altii cu afaceri pe bune au fost si inca sunt prezenti in Marea Britanie. Fireste,propaganda ruseasca,la fel ca si restul propagandistilor din lumea asta servesc interesele celor care ordona ce sa se spuna la un moment dat. Nu poporul rus are parerile trambitate de media ruseasca. Doar idiotii,indiferent de natiunea din care fac parte,mai cred in propagande.Da,lumea e plina de idioti.
0
0
ati primit multa mwie.
2
0

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212