REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.1° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
10.1° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Nepal: 12 morţi în urma unor alunecări de teren provocate de ploi

Nepal: 12 morţi în urma unor alunecări de teren provocate de ploi

A.F. 9 august 2024 | 00:00 303

Douăsprezece persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte şase au fost rănite, marţi, în urma unor alunecări de teren provocate de ploi în Nepal, bilanţul actualului sezon musonic din ţara himalayană urcând la 165 de morţi, relatează agenţia Xinhua.

Nepal: 12 morti in urma unor alunecari de teren provocate de ploi

Opt persoane din două familii au murit după ce casele în care se aflau au fost măturate de alunecări de teren în municipalitatea rurală Badigad din districtul Baglung, iar alte patru persoane salvate au suferit răni grave.

"Şase dintre cele opt persoane decedate sunt copii", a declarat pentru Xinhua Chitrangat Baral, adjunct al şefului districtului.

În municipalitatea Musikot din districtul Gulmi, patru persoane au fost ucise, iar alte două au fost rănite după ce două case au fost îngropate într-o alunecare de teren, a declarat Ram Kumar KC, purtător de cuvânt al poliţiei districtuale.

Un total de 165 de persoane au fost ucise până marţi după-amiază în dezastre asociate ploilor în timpul sezonului musonic din acest an, care a început în iunie, a declarat pentru Xinhua purtătorul de cuvânt al poliţiei din Nepal, Dan Bahadur Karki.

Departamentul de prognoză meteorologică a emis o avertizare de ploi abundente, valabilă marţi şi miercuri în 34 de districte din ţară, citează Agerpres

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere