REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.6° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
13.6° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

Netflix a câştigat 2,7 miliarde dolari în 2020 şi a ajuns la peste 200 milioane de abonaţi

Netflix a câştigat 2,7 miliarde dolari în 2020 şi a ajuns la peste 200 milioane de abonaţi

Replica API 21 ianuarie 2021 | 00:00 907

Netflix a încheiat anul 2020 cu un profit net de 2,761 miliarde dolari, cu 48% mai mare faţă de cel din anul anterior, şi a depăşit pentru prima dată 200 de milioane de abonaţi, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

Ca urmare a faptului că lumea a petrecut mai mult timp în casă, din cauza pandemiei, compania a câştigat 37 de milioane de utilizatori cu plată pe parcursul anului trecut.

Astfel, Netflix avea un total de 203,7 milioane de abonaţi la finele lui 2020, cel mai ridicat nivel din istoria sa, impulsionat în parte şi de un puternic avans pe piaţa internaţională.

Această creştere s-a produs în pofida unei majorări semnificative a concurenţei, odată cu intrarea pe piaţă a unor actori mari precum Disney, care, de asemenea, a consemnat un mare succes cu platforma sa digitală.

Netflix a încasat pe parcursul anului aproape 25 de miliarde de dolari, faţă de 20,1 miliarde dolari în 2019, iar în ultimul trimestru a facturat 6,644 miliarde dolari, comparativ cu 5,467 miliarde dolari cu un an înainte.

În perioada octombrie - decembrie 2020, compania californiană a obţinut un profit net de 542 milioane dolari, inferior celui de 587 milioane dolari din perioada similară a anului anterior şi sub aşteptările pieţei.

Totuşi, investitorii au primit "cu braţele deschise" anunţurile companiei, ale cărei acţiuni s-au apreciat după publicarea rezultatelor, la închiderea bursei. În operaţiunile electronice de după încheierea sesiunii bursiere, titlurile Netflix au câştigat peste 12%, după ce încheiaseră ziua cu o apreciere de 0,76%.

Compania a anunţat că are în prezent peste 500 de titluri în postproducţie sau gata de lansare, iar planul este să ofere cel puţin un nou film original pe săptămână, în 2021.

În plus, Netflix a anunţat că nu va mai avea nevoie de finanţarea externă pentru operaţiunile sale zilnice şi că ia în calcul un program de răscumpărare de acţiuni pentru a da profituri acţionarilor săi, ceva ce nu mai face din 2011.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272