REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.1° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
17.1° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Nici al doilea concurs de la Rurală nu ocupă toate posturile libere

Nici al doilea concurs de la Rurală nu ocupă toate posturile libere

Replica API 12 februarie 2013 | 00:00 113

Dezinteres

Dezinteres

Posturile din cadrul Poliţiei Rurale se pare că nu prea mai sunt la mare căutare. Imediat după reînfiinţarea acestora, în toamna anului 2012, moment în care s-a organizat şi un concurs, mai multe posturi au rămas fără şef, fie din cauza faptului că s-a picat examenul, fie că nu s-a înscris nimeni. Însă, cum a fost necesar un al doilea concurs, acesta a fost programat în perioada 6 - 8 februarie anul curent, însă nici de această dată lucrurile nu stau mai bine. Ca atare, la Cumpăna a existat un candidat, care a şi luat examenul, fiind vorba de Ovidiu Zisu, cel care a şi fost împuternicit, de altfel, până în acest moment. La Mihai Viteazu nu s-a arătat nimeni interesat de post, la fel putându-se spune şi despre Gârliciu, Independenţa, Saraiu, dar şi Vulturu. La Fântânele a existat un doritor, cel care va fi şef de post cu acte în regulă, fiind vorba de Gheorghe Chiriţescu, la Tortomanu este Dumitru Iordan, cel care a fost împuternicit până acum, la Pantelimon a existat un candidat, care a luat examenul, aici referindu-ne la Ion Dobroiu, care, momentan va rămâne ca împuternicit la Vulturu, asta până se finalizează actele. Până la acea dată, la Pantelimon va rămâne împuternicit Laurenţiu Chişcă. Postul a fost ocupat şi la Siliştea, unde şef va fi Ioan Ştefan. Potrivit lui Paraschiv Datcu, şeful Poliţiei Tuzla, care urmează să iasă la pensie începând cu începutul lunii martie, postul său a fost, de asemenea, scos la concurs, însă nu s-a arătat nimeni interesat în a-l ocupa. Reamintim că 57 de posturi de poliţie rurală din judeţul Constanţa au fost reînfiinţate în subordinea celor nouă Secţii de Poliţie Rurală în 2012, în urma unei analize a Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272