REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.1° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
10.1° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Nici politica nu mai e ce a fost! Ce vedete visează să revoluționeze scena politică din România?!

Nici politica nu mai e ce a fost! Ce vedete visează să revoluționeze scena politică din România?!

Andreea CONDURACHE 7 martie 2024 | 00:00 3337

De-a lungul timpului, clasa politică a servit fel și fel de nume pentru cursele electorale, fie că vorbim de alegeri locale, europarlamentare ori parlamentare. În ultimii ani, cântăreți, prezentatori TV, sportivi sau actori au decis să se înscrie în partide și unii dintre aceștia chiar au ajuns să ne reprezinte. Alegerile se apropie cu pași repezi, astfel că tot mai multe personalități publice sunt propuse pentru a reprezenta interesele românilor. Actorul Dan Puric sau Florin Călinescu, Ionuț Lupescu sau Gică Popescu, chiar și Oana Zăvoranu, sunt doar câteva dintre numele vehiculate în spațiul public pentru alegerile de anul acesta.

Nici politica nu mai e ce a fost! Ce vedete viseaza sa revolutioneze scena politica din Romania?!

Acum că s-a decis calendarul alegerilor din România din anul 2024, partidele politice au început să curteze vedete autohtone, cu priză la publicul larg, oameni cunoscuți de orice român, în speranța acumulării a cât mai multe voturi. Oameni care nu au treabă cu viața politică și, mai ales cu administrația.

Nici politica nu mai e ce a fost! Ce vedete viseaza sa revolutioneze scena politica din Romania?!Gică Popescu

Gică Popescu, testat de PSD pentru a candida la Primăria Constanța

În primăvara anului trecut, preşedintele organizaţiei judeţene a Partidului Social Democrat Constanţa, Felix Stroe, a anunţat că social-democraţii au început sondajele pentru stabilirea candidatului pentru Primăria Constanţa, aruncând în vânt câteva nume, precum cel al Corinei Martin sau al lui Horia Constantinescu ori Dan Georgescu, de la Canalele Navigabile și alții. Un nume cel puțin surprinzător a fost cel al fostului mare fotbalist al României, Gigă Popescu.

Gică Popescu ar fi auzit că este măsurat de PSD și parcă i-ar surâde ideea unei eventuale candidaturi.

De altfel, Gică Popescu este un cunoscător al politicii românești. Fostul internațional Gheorghe Popescu a fost numit consilier de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al prim-ministrului la începutul anului 2018, când premier era Mihai Tudose, el păstrându-și funcția și în mandatul Vioricăi Dăncilă, ocupând această funcție și în guvernul PSD-PNL-UDMR.

Nici politica nu mai e ce a fost! Ce vedete viseaza sa revolutioneze scena politica din Romania?!Dan Puric

Actorii Dan Puric și Florin Călinescu vor să-i ia locul lui Klaus Iohannis

Actorul Dan Puric și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale din acest an, demers în care afirmă că va beneficia de sprijinul AUR. Preşedintele AUR George Simion susţine că actorul Dan Puric ar putea fi candidatul partidului la alegerile prezidenţiale, cu condiţia să fie votat de organizaţiile locale, în competiţia internă. „Este unul dintre oamenii cu care împărtăşesc foarte multe valori comune”, a spus George Simion despre Dan Puric.

Nici politica nu mai e ce a fost! Ce vedete viseaza sa revolutioneze scena politica din Romania?!Florin Călinescu

Și Florin Călinescu și-a anunțat candidatura la prezidențiale. Aflat în studio la Mihai Gândea, Florin Călinescu a anunțat că va intra în cursa electorală pentru președinția României și explică care sunt motivele care l-au scos din confortul lui pentru a intra într-o bătălie atât de dură. În urmă cu câțiva ani, el făcea parte dintr-un partid ecologist, dar și-a dat seama, probabil, că nu se mai regăsește în doctrina acestuia, sau a văzut că nu poate ajunge departe, așa că a schimbat traiectoria.

Da, candidez la prezidențiale. Știu foarte clar... Dacă există o balanță convenabilă... depinde de populație și numai de populație. PNL nu mai poate produce mai mult de 1,5 milioane de voturi. Pot să mă ocup trei, patru cinci luni... Nu mă văd inferior niciunuia dintre contracandidați, dintre cei anunțabili sau dintre cei care pot să apară”, a spus Călinescu, care a ținut să precizeze și faptul că meseria de actor nu ar trebui să fie un impediment pentru a candida.

De fapt, nicio altă meserie n-ar trebui să fie impediment. „În Constituție nu scrie ce meserie trebuie să ai, poți să fii fără serviciu, condițiile pentru candidatură sunt foarte clare. N-am înțeles de ce meseria asta poate fi trată în sens peiorativ. Am avut geolog (n.red. Emil Constantinescu), căpitan de cursă lungă (n.red. Traian Băsescu) și profesor de fizică (n.red. Klaus Iohannis). Eu sunt si regizor, și scenarist, producător. Dacă ar fi să ne așezăm toi candidații la aceeași masă, în toamnă, putem să facem o diferență despre politică, cultură... După cum vedem că vorbesc președintele PSD și al PNL, în public, nu cred că e o sarcină grea să ne confruntăm. M-aș descurca cu fiecare pe domenii, și pe politica externă, pe orice...“

Ce l-a făcut sau ce-l face pe Călinescu să-și strice confortul și să candideze sau să se gândească la o candidatură la prezidențiale? „Eu cred că norocul pe care l-am avut cu meseriile mele, toate au fost într-o singură definiție: ceva făcut pentru oameni. Filmul nu-l controlezi pe loc, dar teatrul e un exercițiu fenomenal. Simt că cei care se gândesc azi să acceseze Controceniul nu cred că pot răspunde omului la problemele lui“, spune Călinescu.

Nici politica nu mai e ce a fost! Ce vedete viseaza sa revolutioneze scena politica din Romania?!Oana Zăvoranu

Și Oana Zăvoranu se visează Președinte al României

Și Oana Zăvoranu e hotărâtă să apară pe listele scrutinului din septembrie 2024 și are de gând să candideze independent deoarece, spune ea, niciun partid din România nu rezonează cu planurile ei...  „Da, sunt hotărâtă să candidez în 2024. Sunt prea mulţi oameni care mă roagă să fac asta. Dacă Dl. Latex a făcut-o, eu pot fi mult mai bună și pregătită să conduc cu cap țara asta.”

Nici politica nu mai e ce a fost! Ce vedete viseaza sa revolutioneze scena politica din Romania?!Ionuț Lupescu

Ionuț Lupescu, testat de PNL pentru Primăria Capitalei

Nicolae Ciucă, șeful liberalilor, a declarat că Ionuț Lupescu, fost membru al Generației de Aur, va fi sondat pentru primăria Capitalei, ca reprezentant al Partidului Național Liberal. „Ne-am uitat și am căutat să vedem acei oameni care au în spate un background, inclusiv managerial. Ionuț Lupescu a făcut parte din staff-ul UEFA, a gestionat un buget de 5,5 miliarde pe an, Bucureștiul nu are atâția bani, și l-a gestionat foarte bine. S-a întors cu credențiale foarte bune din această funcție, eu îl evaluez, ca de altfel pe toți cei care au făcut performanță în sport, ca oameni care au disponibilitatea să se sacrifice pe sine pentru a-și îndeplini un anume obiectiv.  Face parte din «Generația de Aur» și «Generația de Aur», la vremea respectivă a făcut istorie... Eu consider că este o persoană foarte bună pentru a fi testat și sondat în acest moment. Vedem ce zic bucureștenii”, a declarat Ciucă, pentru Digi24.

Nici politica nu mai e ce a fost! Ce vedete viseaza sa revolutioneze scena politica din Romania?!Gabriela Firea

În timp ce PNL îl testează pe Ionuț Lupescu, PSD o susține pe Gabriela Firea pentru candidatura la Primăria Capitalei. Senatoarea PSD Gabriela Firea a anunţat miercuri dimineață că Biroul permanent PSD București a decis, în unanimitate, să susţină candidatura ei pentru funcţia de primar al Capitalei.

„Mulţumesc colegilor din Biroul permanent al PSD București care au decis, prin vot în unanimitate, să susţină candidatura mea pentru Primăria Capitalei. Sunt determinată să muncesc din nou pentru dezvoltarea oraşului, pentru oamenii care sunt abandonaţi de aproape patru ani, pentru toate proiectele care au fost aruncate într-un sertar doar pentru că ele au fost lucrate de echipa social-democrată”, a scris miercuri, pe Facebook, preşedinta PSD Bucureşti, Gabriela Firea.

Firea a renunțat la presă pentru politică și a reușit

Gabriela Firea a renunţat la presă pentru politică, în 2012. Fosta prezentatoare şi realizatoare TV s-a înscris în PSD. „Am vrut, la 40 de ani, să pornesc de la zero în domeniul în care cred că aş putea să realizez nişte lucruri împreună cu noii mei colegi. (…) De ce la PSD? Pentru că nu voi uita niciodată că provin dintr-o familie cu patru copii şi vreau să fiu de partea unui partid care se gândeşte la securitate alimentară, la protecţie socială”, spunea Firea.

Aceasta a ajuns senator și a câștigat mandatul de primar al Capitalei, în 2016, fiind prima femeie care conduce Bucureștiul în calitate de edil-șef.

Nici politica nu mai e ce a fost! Ce vedete viseaza sa revolutioneze scena politica din Romania?!Lia Olguța Vasilescu

Un alt exemplu este și cel al Liei Olguța Vasilescu. După o viață dedicată jurnalismului, în 2020 a ajuns, de la masa de scris, la pupitrul Parlamentului, devenind deputat din partea PRM. A fost parlamentar, purtător de cuvânt al PRM și a câștigat primăria Craiovei, în 2016.

Nici politica nu mai e ce a fost! Ce vedete viseaza sa revolutioneze scena politica din Romania?!Monica Iagăr

Monica Iagăr, pe lista AUR la europarlamentare

Monica Iagăr, 50 de ani, fostă campioană la săritura în înălțime, medaliată cu aur la Campionatele Europene din 1998, a intrat în politică. Fosta atletă și-a început deja campania pentru AUR și a primit un rol care-i conferă o vizibilitate crescută. Va fi pe lista Alianței pentru Unirea Românilor la alegerile europarlamentare programate vara aceasta, pe 9 iunie.

Nici politica nu mai e ce a fost! Ce vedete viseaza sa revolutioneze scena politica din Romania?!Mugur Mihăescu

Fostul actor Mugur Mihăescu, cel care îl interpretează pe Garcea, s-a alăturat partidului Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), în anul 2022, iar acum se află pe lista candidaților pentru europarlamentare.

Nici politica nu mai e ce a fost! Ce vedete viseaza sa revolutioneze scena politica din Romania?!Mihai Sturzu

Ce vedete au mai încercat să intre în politică?!

De-a lungul timpului, cântăreți precum Victor Socaciu, Ducu Bertzi, Mihai Pocorschi au dorit să fie candidați, iar Irina Loghin și Ion Dolănescu au și ajuns în Parlament, în legislatura 2000-2004, din partea PRM-ului condus de Vadim Tudor.

Mihai Sturzu de la HiQ și Cici de la Sistem, au ajuns deputați pe listele PSD, iar soliştii de muzică populară Ionela Prodan şi Alexandru Pugna, sau Victor Socaciu au candidat la alegerile parlamentare. Muzicianul Damian Drăghici a ajuns europarlamentar din partea PSD.

Nici politica nu mai e ce a fost! Ce vedete viseaza sa revolutioneze scena politica din Romania?!Ilie Năstase

Ilie Năstate a ajuns senator, inițial candidase pentru Primăria Capitalei, în 1996, din partea PDSR, dar a fost învins de Victor Ciorbea atât în primul tur, cât și în al doilea.

Nici politica nu mai e ce a fost! Ce vedete viseaza sa revolutioneze scena politica din Romania?!Anghel Iordănescu

Și Anghel Iordănescu a fost senator independent al României, pentru două mandate.

Acestea fiind spuse, rămâne de văzut ce vedete își mai anunță reconversia profesională și intră în politică sau pe cine vor măsura liderii partidelor pentru o eventuală candidatură.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Toti sunt niste oportunisti, cum drk toti ospatarii, soferii si altii fara studii sau vreo meserie s au bagat in partide si cu un tupeu imens au dat din coate si au lins ..... sefilor si uite asa au ajuns in functii de mari experti numiti politic in tot felul de CA cu diplome facute la foc automat cate 2 sau 3 in acelas timp. Oameni fara cultura si mai rau fara bun simt, incapabili si ignoranti in orice domeniu au ajuns directori "specialisti"in niste domenii de care habarn nu au! Mare rusine, niciun partid nu are interes sa aibe oameni corecti adevarat specialisti pentru ca i incurca la mavrele de furtaciune si mai rau ca se simt handicapati in fata lor, asa ca, toate partidele au ajuns o adunatura "gasca" de hoti mafioti...
5
0
Unii dintre ei candideaza pentru ca asa s-a dat ordin pe unitate! Iar altii au cam ,,dat-o in bara" cam peste tot,le-au mai ramas politica.Sa nu se inteleaga ca pe cei care sunt acum la conducere sau prin politica,ii consider prea capabili,exceptiile sunt poutine!
5
1
Ar putea si masonii sa aiba propuneri. Uite asta de la Constanta unul Vonica fost ospatar are mare cariera masonica. a ajuns sef fara niciun merit.
3
1
Romania ar merita sa aiba ca presedinte unul ca Gheboasa,Fane spoitoru', alt interlop. De ce? Interlopii face rau punctual,zonal cel mult. Politicienii de pana acum au facut praf toata tara,cu populatie cu tot,au murit mii din cauza vietii bune de dupa lovitura de stat. Romanii nu vor sa aiba de a face cu persoane culte,cu multa carte. Ei vor vulg,marlanie. Cei mai multi votanti nu sunt din cei cu discernamant,ci dobitocii. Mi-e greu sa spun,dar e adevarat.
4
0
dar la munca nu vor astia?la pensie nu vor?nu ii alege nimeni, nu mai faceti testari, votam aur sa va dam afara pe toti, ati mintit 30 ani, ajunge, gata, acasa la voi ajutoare de casnice
4
8
Brsvo GURU!! GURA BATE KURU TU FACI PA DURU !! Sapunu DURU FACE FATA PRECUM KURU!! Hay DURU DURU,!!
1
5
Si eu am avut functzie de decizie cat am trait in Romania si shtiu ca functzia de primar sau director la stat sunt functzii grele doar pentru ca ai bani oamenilor sau ai statului pe mana si cei mai multzi dintre ashtia nu rezista sa nu fure din bani altuia si in al doilea rand mandria pune stapanire pe multzi dashtia care ishi apropie lingai care ii lauda orice ar face numai sa le dea si lor un OS de ros si exclud specialishti care le spun cand si unde greshesc, ei crezand ca le shtiu pe toate asha cum le spun lingai din institutzie,defapt nishte oameni pe care nu ii intereseaza decat sa le fie lor bine indiferent de partidul de la care vine sheful pentru ca ei au copiii,asta este scuza oamenilor de nimic,copiii,dar nu totzi copiii caci mai au si altzi familie si copiii,ci doar copiii lor pentru ca restul nu conteaza.
8
2
Indivizii ăștia vor să ajungă președinți doar pentru că îi cunoaște mai multă lume decât pe un om obișnuit. Sunt deplorabili. Pe niciunul din ei nu-i poți asculta mai mult de două minute. Dacă îl asculți pe Puric mai mult de cinci minute, ajungi la balamuc, acolo unde el ar trebui să aibă domiciliu permanent. Pe ceilalți dacă îi asculți îți vine să te scarpini în c*r.
30
4
Gică Popescu a dat rateuri cu absolut tot ce a făcut după ce s a lăsat de fotbal, ce îl recomanda pentru primărie ? Garcea cu toate ca nu suport Aur, este totuși mult peste tot ce i enumerați mai sus, iar Lupescu am văzut ce afaceri făcea cu firma de catering în conturile frf
22
2
La munca cinstita nu mai vrea nimeni:))
27
0
Vrem tloranta și sa va vedeți de treaba . Sa nu mai vorbiți de alte comunități
13
0
Ca să păcălești pinguini le arăți Maimuța
16
0
E foame mare de lovele beneficii și putere dar ei surcele Niciun partid nu are vreun program toți cu graba la ciolan Mafia și Corupția a distrus r*mânia
21
0
Si de ce scrieti despre toate scursurile ?
21
6
Unii-DA , altii-NU! Meseria de PRIMAR este foarte grea! Daca nu esti macar gospodar in casa ta, nu ai cum sa fi un bun gospodar! Daca nu ai muncit niciodata, o meserie anume, nu ai cum sa fi primar! Cam ciudat ca din fotbalist, sa te faci primar! Am avut un exemplu foarte clar in Constanta, ca din contraamiral sa te faci primar! Exact ca nuca in perete! Mai ales cand nu ai o echipa de consilieri, specialisti in ceva! Totul este politizat! Ei ajung acolo politic, fara nici o pregatire si expertiza profesionala!
27
0