REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.9° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
13.9° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Nicolae Ciucă: „Daunele materiale nu pot stinge suferinţa victimelor Colectiv”

Nicolae Ciucă: „Daunele materiale nu pot stinge suferinţa victimelor Colectiv”

Ana Maria LIPAN 30 octombrie 2023 | 11:17 889

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a transmis, luni, la 8 ani de la producerea incendiului de la Clubul Colectiv, că este datoria întregii clase politice să facă tot ce este posibil pentru ca astfel de tragedii să nu se mai întâmple. „Procesul s-a încheiat, iar justiţia a stabilit vinovaţii şi pedepsele lor, însă nici sentinţele cu executare şi nici daunele materiale nu pot stinge suferinţa victimelor Colectiv,” a precizat Nicolae Ciucă.

Nicolae Ciuca: „Daunele materiale nu pot stinge suferinta victimelor Colectiv”  Nicolae Ciucă

„Au trecut opt ani de la cumplita tragedie din clubul Colectiv, unde şi-au pierdut viaţa 64 de oameni, iar alţi 185 au fost răniţi. Mulţi dintre cei ce au scăpat cu viaţă suferă şi astăzi din cauza rănilor provocate de incendiu, iar toţi cei care au pierdut pe cineva drag în acea noapte au rămas, pentru totdeauna, marcaţi şi plini de durere. Procesul s-a încheiat, iar justiţia a stabilit vinovaţii şi pedepsele lor, însă nici sentinţele cu executare şi nici daunele materiale nu pot stinge suferinţa victimelor Colectiv.

Este datoria întregii clase politice să facă tot ce e posibil pentru ca astfel de tragedii să nu se mai întâmple. Sunt foarte multe de făcut pentru acest lucru. Şi este de reflectat asupra cadrului mai amplu. Salut, însă, iniţiativa CNAS care propune, în aceste zile, o serie de măsuri concrete pentru pacienţii cu arsuri: dispozitive medicale esenţiale gratuite pentru recuperare, simplificarea accesului acestor pacienţi cu arsuri la servicii de psihoterapie şi kinetoterapie şi a procedurii pentru consult în ambulatoriu. Rămânem, în continuare, alături de familiile îndoliate şi de răniţii a căror viaţă a fost dramatic schimbată de atunci. Transmit gânduri bune, multă sănătate şi putere tuturor celor afectaţi,” a transmis Nicolae Ciucă pe pagina de Facebook.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Ciuca rotofeiule pune.ti streangul de gat sa ajungi solidar cu ei.
0
0