REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
10.4° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Nicolae Ciucă, în Egipt: Vrem să extindem cooperarea economică pe coridoarele de transport maritim

Nicolae Ciucă, în Egipt: Vrem să extindem cooperarea economică pe coridoarele de transport maritim

A.F. 6 februarie 2023 | 00:00 557

România şi Egiptul intenţionează să îşi consolideze cooperarea, inclusiv în domeniul transportului maritim, a declarat, duminică, premierul Nicolae Ciucă, înainte de a participa la Forumul de afaceri Egipt-România, alături de omologul său, Mostafa Madbouly.

Nicolae Ciuca, in Egipt: Vrem sa extindem cooperarea economica pe coridoarele de transport maritim

"Vrem să consolidăm cooperarea economică şi să o extindem, de exemplu, pe coridoarele de transport maritim, între porturile Constanţa şi Alexandria", a afirmat şeful Executivului român.

Ciucă a arătat, în intervenţia sa, că "România şi-a consolidat economia", care a crescut de opt ori din 2002.

"În ciuda provocărilor, mari investiţii guvernamentale şi private, care au atins aproape 30 miliarde de euro anul trecut, au generat una dintre cele mai mari creşteri economice din Uniunea Europeană", a adăugat acesta.

El a vorbit de perspectivele colaborării între cele două ţări.

"Guvernul pe care îl conduc are instrumente şi fonduri publice în patru mari domenii care pot constitui o platformă de dezvoltare la care vă invităm să contribuiţi: digitalizarea serviciilor publice, îmbunătăţirea abilităţilor digitale şi a aplicării acestora în sectorul privat şi asigurarea conectivităţii prin intermediul reţelelor de mare viteză. Dar cadrul pe care îl propunem poate fi lărgit", a spus el.

Astfel, a evocat domeniile comerţ şi industrie, apărare, agricultură, minerale, construcţii, infrastructură, transportul şi managementul apei, biodiversitate, conservare, IT&C şi tenhnologii inovatoare.

"Astăzi afirm cu bucurie şi certitudine că Egiptul este primul partener al României în Orientul Mijlociu şi de pe continentul african, în întregimea sa", a punctat premierul român.

El a încurajat companiile egiptene să investească în România. "Este un moment bun, având în vedere faptul că în viitorul apropiat vom face parte din OCDE, o instituţie care ne va ajuta să ne aliniem sistemul administrativ şi mediul de afaceri la regulile celor mai puternice economii din lume", a adăugat Nicolae Ciucă.

La rândul său, premierul egiptean Mostafa Madbouly a evocat legăturile "puternice şi istorice" între cele două ţări. El s-a referit la proiectele din domeniul energiei verzi din statul său şi a vorbit despre deschiderea către colaborări. "Companiile române pot avea un rol important în acest domeniu", a spus el.

La finalul intervenţiei celor doi premieri au fost semnate, în prezenţa acestora, Memorandumuri bilaterale de înţelegere în domeniile gazelor naturale, tineretului, cooperării ştiinţifice şi tehnologice, scrie Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere