Nicoleta Bercaru: Răsăuțeanu este definiția norocului prost plasat, care a ajuns cineva, că e inofensiv și ușor de controlat
Nicoleta Bercaru: Răsăuțeanu este definiția norocului prost plasat, care a ajuns cineva, că e inofensiv și ușor de controlat
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestZilele acestea, în cadrul ședinței Biroului Permanent Municipal PSD Constanța s-au abordat chestiuni care... nu necesitau amânare, în actualul context politic, cum ar fi scrisoarea lui Horia Țuțuianu, prin intermediul căreia a cerut demisia veșnicului lider Felix Stroe. De altfel, Replica v-a furnizat câteva picanterii din culisele ședinței pe care nu are rost să le reluăm... nu merită PSD atâta osteneală din partea noastră... Ideea este că, în aceeași ședință și fostul consilier județean Nicoleta Bercaru a fost ținta conducerii, deranjată de faptul că anumiți social democrați îi apreciază postările cu și despre PSD. „Dacă dai un like unei postări e ca și cum trădezi, în opinia unora“, zice Nicoleta Bercaru, care nu s-a abținut, nici de data aceasta de la a-i toca pe foștii ei șefi și colegi la nivel de partid. Și, dacă tot am adus vorba despre Stroe, nu putem să nu ne întrebăm: și-o fi făcut bagajele? Nu de alta, dar se știe că nu se află în grațiile lui Sorin Grindeanu.
Nici când a fost membră de partid și, cu atât mai mult, după ce și-a dat demisia din PSD, în octombrie 2024, Nicoleta Bercaru, fost consilier județean, nu s-a sfiit să spună lucrurilor pe nume și să atragă atenția că PSD Constanța are nevoie de o resuscitare, dar și de o nouă conducere, dacă vrea să mai câștige alegeri. Și, chiar dacă a demisionat de mai bine de 7 luni din partid, continuă să fie subiect de discuție în spatele ușilor închise... a fost subiect de discuție și în cadrul ședinței Biroului Permanent Municipal PSD Constanța.
„Like-urile provoacă migrene în BPM-ul PSD Constanța. Zilele acestea, în cadrul ședinței Biroului Permanent Municipal PSD Constanța s-a discutat ceva cu adevărat grav. Nu problemele orașului. S-a discutat că membrii PSD dau like-uri la postările Nicoletei Bercaru. Adică la ale mele. Adică un like egal trădare. Ce-i asta, partid politic sau sectă paranoică? La un an după ce am plecat din PSD, încă sunt o problemă reală. Asta spune multe. Mai ales despre cât de puțin le-a rămas de spus ei între ei”, spune Nicoleta Bercaru.
Atacurile fostului consilier județean nu se opresc aici, și l-a luat în prim plan și pe Costin Răsăuțeanu, viceprimarul PSD al Constanței, despre care spune că este un trădător și-l cataloghează drept „definiția norocului prost plasat, ajuns consilier local pentru că cineva l-a considerat inofensiv și ușor de controlat. De atunci, s-a strecurat pe sub uși în funcții, fără să lase în urmă nimic notabil – decât trădări. L-a trădat pe Vișan, fostul lider TSD. L-a trădat pe Făgădău, primarul care l-a ținut în funcția de vice“, spune Nicoleta Bercaru.
Tot despre Răsăuțeanu, Bercaru spune că l-a trădat pe Ion Dumitrache, după problemele cu DNA, despre care se știe că este protectorul vicelui, dar l-a trădat, de asemenea, și pe George Vișan, și el implicat în ancheta DNA, în dosarul Portul Constanța, legat de șpăgile din port.
Ion Dumitrache și Costin Răsăuțeanu
Cum, cei doi nu mai sunt frecventabili, spune Nicoleta Bercaru, Răsăuțeanu se agață de tata Stroe. „Acum s-a întors și împotriva lui Ion Dumitrache, omul care l-a sprijinit în candidatura de primar. De ce? Pentru că Dumitrache «nu mai e frecventabil», iar Costin are planuri mari și se agață de Felix Stroe, iar Stroe de el (pare că Răsăuțenu ar avea ceva legături de rudenie cu Băluță, și dacă acesta preia PSD național îl va lua și pe el cu tot cu iluzii și cu Stroe cu tot). Sărman cameleon politic”.
Bercaru: Felix Stroe, păpușarul din umbră, care trage sfori pentru ca Răsăuțeanu să crească și el cumva în PSD, până Stroe iese cu picioarele înainte din sediul partidului
În continuare, Bercaru nu-l putea rata pe Felix Stroe, „păpușarul din umbră“. „Felix Stroe – veteranul care n-a învățat nimic și n-a uitat nimic. A fost omul de încredere al lui Nicușor Constantinescu, care l-a pus șef la RAJA. L-a trădat. S-a dezis. Acum e păpușarul din umbră, care trage sfori pentru ca Răsăuțeanu să crească și el cumva în PSD, până crapă bula de săpun sau până Stroe iese cu picioarele înainte din sediul partidului.
Stroe speră să își păstreze poziția, influența și... sticla de vin roșu de la protocol
Totul, în speranța că își păstrează poziția, influența și... sticla de vin roșu de la protocol. PSD Constanța a fost mereu o colecție de tabere, interese și trădări. Să nu ne prefacem că ne doare acum că un like pe Facebook dezvăluie simpatii. Dacă voi sunteți îngrijorați de ce se întâmplă pe pagina mea, înseamnă că acolo se întâmplă mai mult decât în tot partidul”, a conchis Nicoleta Bercaru.
Cu buzoianul Ciolacu out de la conducerea PSD, buzoianul Stroe are zilele numărate
Dat fiind faptul că marți, 20 mai, Marcel Ciolacu, concetățeanul lui Felix Stroe, ambii venind din Buzău, și-a dat demisia de la conducerea PSD, iar Sorin Grindeanu i-a luat locul, nu putem să nu ne întrebăm când pleacă și tata Stroe.
Nu mai este o noutate faptul că baronul local nu se află în grațiile noului șef interimar al PSD. Așadar, pregătim popcornul, ne așezăm comozi în scaune și așteptăm spectacolul.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
14.5° Constanța .jpg)










.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)
