Nicuşor Constantinescu, un nou termen în dosarul elicopterului prăbuşit în lacul Siutghiol
Nicuşor Constantinescu, un nou termen în dosarul elicopterului prăbuşit în lacul Siutghiol
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestAvocaţii - absenţi
Avocaţii - absenţi
Nicuşor Daniel Constantinescu
Nicuşor Daniel Constantinescu, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean, s-a aflat, marţi, la Tribunalul Constanţa, în dosarul elicopterului prăbuşit în lacul Siutghiol. Cauza a fost amânată pentru data de 1 martie, întrucât reprezentanţii CJC nu s-au prezentat la proces. Reamintim că Nicuşor Constantinescu e acuzat că a angajat, lichidat, ordonanţat şi plătit, în mod nelegal, în perioada 5.07.2013 - 30.10.2014, din fondurile publice ale Judeţului Constanţa, suma de 1.082.031,62 de lei, reprezentând cheltuieli cu serviciile de întreţinere şi operare a elicopterului.
Consiliul Judeţean Constanţa a cumpărat cu bani europeni elicopterul pentru situaţii de urgenţă în cadrul unui proiect transfrontalier România-Bulgaria. Aparatul de zbor a costat 5 milioane de euro, iar anul trecut, când Nicuşor Constantinescu era în Statele Unite la tratamentul împotriva cancerului, CJC l-a predat Ministerului de Interne. Reamintim că, în decembrie 2014, elicopterul SMURD s-a prăbuşit în lacul Siutghiol, iar toţi cei 4 membri ai echipajului au murit.
Mirela Sorina PASCAL
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News