Nicușor Dan a trecut în retragere un general cercetat în dosarul DNA de la Spitalul Militar
Nicușor Dan a trecut în retragere un general cercetat în dosarul DNA de la Spitalul Militar
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPreședintele Nicușor Dan a semnat marți decretul privind trecerea direct în retragere a generalului de brigadă Mariana Jinga Radu din Ministerul Apărării Naționale. Decizia vine în contextul în care aceasta este cercetată în dosarul instrumentat de DNA privind presupuse fraude cu fonduri europene de la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”, dosar în care prejudiciul estimat se ridică la 8,3 milioane de lei.
Decretul prezidențial prevede trecerea în retragere, începând cu 30 iunie 2026, a generalului de brigadă cu o stea Mariana Jinga Radu.
„Președintele României, Nicușor Dan, a semnat marți, 30 iunie 2026, decretul privind trecerea direct în retragere a doamnei general de brigadă – cu o stea Jinga Radu Mariana din Ministerul Apărării Naționale, la data de 30 iunie 2026„, anunță Administrația Prezidențială.
Generalul Mariana Jinga Radu, cercetat în dosarul DNA privind Spitalul Militar Central
Mariana Jinga Radu este una dintre persoanele cercetate în dosarul deschis de Direcția Națională Anticorupție privind modul de implementare a unui proiect finanțat din fonduri europene la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”.
În același dosar este urmărită penal și managerul unității medicale, general-maior Florentina Ioniță, alături de alte 18 persoane, majoritatea cadre medicale ale spitalului.
Potrivit anchetatorilor, prejudiciul estimat în cauză este de 8,3 milioane de lei.
Florentina Ioniță, sub control judiciar pe cauțiune de un milion de lei
DNA a dispus, în octombrie 2025, punerea în mișcare a acțiunii penale și plasarea sub control judiciar pe cauțiune a generalului-maior Florentina Ioniță.
Aceasta este cercetată pentru uzurparea funcției, abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave și complicitate la abuz în serviciu, fiind obligată să depună o cauțiune de 1 milion de lei.
Potrivit procurorilor, Florentina Ioniță ar fi angajat în cadrul proiectului european 18 cadre militare active din cadrul Spitalului Militar Central, deși acestea nu puteau ocupa, prin cumul de funcții, posturile de experți prevăzute în proiect.
Totodată, procurorii susțin că managerul spitalului a beneficiat ea însăși de plăți în cadrul proiectului, în calitate de director științific.
Anchetatorii mai arată că aceasta ar fi semnat documente în locul ministrului Apărării și al șefului Statului Major al Apărării.
DNA: Acuzații de uzurpare a funcției și abuz în serviciu
În comunicatul transmis în octombrie 2025, DNA a precizat: „Procurorii militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiuni de corupţie săvârşite de militari au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe cauţiune, începând cu data de 16 octombrie 2025, faţă de inculpata general maior IONIŢĂ-RADU FLORENTINA, în calitate de cadru militar activ, având funcţia de comandant/manager al Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central ”Dr. Carol Davila” - U.M. 02482 Bucureşti şi ordonator terţiar de credite din cadrul M.Ap.N., pentru săvârşirea infracţiunilor de: uzurparea funcţiei dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată (6 acte materiale), abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată (108 acte materiale) şi complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (108 acte materiale). De asemenea, inculpata Ioniţă-Radu Florentina va depune în termen de 7 zile o cauţiune în valoare de 1.000.000 de lei, care va fi consemnată pe numele acesteia, la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie”, potrivit știripesurse.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
11.3° Constanța 
.jpeg_t.jpeg)












