Nicuşor Dan, după protestul Companiei Municipale Parcuri şi Grădini: Nu mă las intimidat
Nicuşor Dan, după protestul Companiei Municipale Parcuri şi Grădini: Nu mă las intimidat
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPrimarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat luni că, drept răspuns la protestul angajaților Companiei Municipale Parcuri şi Grădini, a propus Consiliului General al Municipiului Bucureşti urgentarea desfiinţării companiei cu pricina prin încetarea contractului de delegare. Edilul a mai spus că nu se lasă intimidat de presiuni, scrie digi24.ro
Conform unui comunicat transmis de Primăria Capitalei, edilul a decis să supună votului Consiliului General de vineri încetarea delegării serviciilor publice către Compania Municipale Parcuri şi Grădini.
Potrivit aceleiaşi surse, salariaţii companiei sunt plătiţi la zi. De asemenea, la protestul de vineri primarul Capitalei i-a asigurat pe aceştia că îşi vor primi salariile până la desfiinţarea companiei şi i-a încurajat să se înscrie la angajările pe care ALPAB le va deschide.
"Nu mă las intimidat de astfel de presiuni, în care angajaţii companiilor municipale sunt manipulaţi de interese din zona PSD, care doresc să-şi păstreze privilegiile necuvenite. Ca exemplu, pentru angajaţii Companiei Parcuri şi Grădini, dar şi pentru alţii care se gândesc să procedeze ca ei, am propus Consiliului General al Municipiului Bucureşti să urgentăm desfiinţarea acestei companii prin încetarea contractului de delegare. Sunt un om rezonabil, atent la problemele oamenilor, nu şi atunci când se întrece măsura. Iar azi s-a întrecut măsura. Companiile municipale vor fi desfiinţate, pentru că sunt o uriaşă risipă. Am anunţat-o de câteva luni, sper ca toată lumea să fie rezonabilă, astfel încât costul social să fie cât mai mic", a declarat Nicuşor Dan.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News