REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.4° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
8.4° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Ninge în mai multe zone ale țării, iar drumarii intervin cu utilaje de dezăpezire

Ninge în mai multe zone ale țării, iar drumarii intervin cu utilaje de dezăpezire

Valentina CAMARA 12 noiembrie 2022 | 12:33 1137

Iarna îşi intră în drepturi. În mai multe zone din țară ninge ca în povești și vântul suflă cu putere. În aceste momente, pe Transfăgărășan, stratul de zăpadă măsoară deja câțiva centimetri, iar drumarii intervin de dimineață cu utilaje de deszăpezire.

În ultimele zile, vremea s-a răcit semnificativ. Vineri, în aproape toată țara au căzut precipitați sub formă de ploaie sau ninsoare. La munte a nins, iar vântul s-a intensificat semn că iarna își intră în drepturi.

Încă de la prima oră a dimineții, drumarii au intervenit cu utilajele de deszăpezire pe Transfăgărășan, unde stratul de zăpadă măsoară deja câțiva centimetrii.

Meteorologii anunţă că în perioada 14 noiembrie – 12 decembrie vremea va fi rece în majoritatea regiunilor, iar luna decembrie vine cu temperaturi ușor mai coborâte decât cele normale pentru acest interval, dar şi cu precipitaţii sub formă de ninsori la munte.

Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni. Unde vor fi ninsori

În săptămâna 14 – 21 noiembrie valorile termice vor fi în general apropiate de cele specifice pentru această săptămână, în majoritatea regiunilor, posibil ușor mai coborâte în cele nord-estice. Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval, dar cu posibilitatea unui ușor deficit în zonele montane.

În săptămâna 21 – 28 noiembrie temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării, excepție făcând nordul extrem, unde vor fi local deficitare.

În săptămâna 28 noiembrie – 5 decembrie temperaturile medii vor fi ușor mai coborâte decât cele normale pentru acest interval, în regiunile estice și sud-estice, iar în rest vor fi apropiate de cele specifice perioadei. Regimul pluviometric va fi deficitar în vest, nord-vest și centru, dar mai ales la munte, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval, potrivit ANM.

Cum va fi vremea de Sfântul Nicolae. Vor fi ninsori la munte

În săptămâna 05 – 12 decembrie mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări, potrivit realitateatv.net .

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614