Noi amenzi aplicate de polițiștii locali. Șapte dintre ele au fost dispuse fumătorilor din unitățile sanitare
Noi amenzi aplicate de polițiștii locali. Șapte dintre ele au fost dispuse fumătorilor din unitățile sanitare
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPolitiștii locali au aplicat, vineri, 28 decembrie 2018, 191 amenzi contravenționale în valoare totală de 41.755 lei.Au fost constatate: 24 de abateri de la normele legale privind menținerea curățeniei pe domeniul public al municipiului Constanța, 5 abateri de la dispozițiile legale privind tulburarea ordinii, liniștii publice și a unor reguli de conviețuire socială, 39 încălcări ale legislației rutiere, 7 abateri de la dispozițiile legale care se referă la consumul de produse din tutun în unitățile sanitare de tip spital, 65 de abateri de la normele legale privind obligativitatea deținerii titlului de călătorie valabil pe mijloacele de transport public în comun, 51 de abateri de la normele legale privind ocuparea unui loc de parcare în parcările cu plata cu tarif orar fără achitarea tarifului de parcare sau după expirarea perioadei pentru care a fost efectuată plata.
C.M.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News