Noi detalii în scandalul concertelor de Crăciun anulate la Constanța! Maria Coman nu a cântat, dar a încasat banii!
Noi detalii în scandalul concertelor de Crăciun anulate la Constanța! Maria Coman nu a cântat, dar a încasat banii!
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestScandalul în care a fost implicată, cu sau fără ei, artista Maria Coman pare să ia o altă întorsătură! Cântăreața susține că a confirmat, cu o zi înainte, evenimentul din 12 ianuarie și, cu toate acestea, organizatorul a luat decizia anulării concertului. Societatea care a organizat evenimentul este Doit Culture SRL, care a fost înființată cu doar o lună înainte de a o contacta pe Maria Coman, în vederea concertului de Crăciun, iar patronul este un anume Mario Rankov, despre care nu se cunosc foarte multe lucruri. Pe de altă parte, este interesant de punctat faptul că, potrivit unor spectatori prezenți în sală pe 22 decembrie, Maria Coman ar fi fost prezentă la Constanța, însă a refuzat să intre pe scenă, invocând probleme de sănătate. Cu toate acestea, banii, care-s de ordinea miilor de euro, i-ar fi primit...
Firma Doit Culture SRL, cu sediul pe Strada Labirint 39, a fost înființată pe 15 aprilie 2025 de Mario Rankov. Trei săptămâni mai târziu, mai exact pe 9.05.2025, organizatorul a contactat echipa artistei pentru un concert de Crăciun la Constanța, ce urma să aibă loc pe 22 decembrie 2025. A primit accept verbal, cu mențiunea că în septembrie se va semna contractul. Pe 22 decembrie 2025 - ziua evenimentului - contractul a fost transmis de către artistă, cu câteva ore înainte de spectacol, spune organizatorul, și a inclus o prevedere prin care, într-un caz de forță majoră, prestația putea fi preluată integral de către cor, în timp ce onorariul rămânea neschimbat.
în acest imobil are sediul firma
În aceeași zi, organizatorii au fost anunțați că artista nu se simte bine. „Am încercat o soluție profesională și amiabilă, însă a fost fără succes. În final, artista nu a susținut ea concertul, iar publicul a fost anunțat în sală. O parte dintre spectatori au părăsit evenimentul, iar noi am gestionat ulterior un volum mare de solicitări de rambursare și sesizări“, a mai transmis firma. Așa cum Replica v-a semnal în articolul pe care-l puteți citi AICI, evenimentul a fost reprogramat pentru 12 ianuarie 2026. Reprezentantul societății spune că, în perioada 10–11.01.2026 a revenit către echipa artistei pentru confirmări finale, însă a primit din nou o comunicare că starea de sănătate a artistei este incertă (telefonic), fără o confirmare fermă, scrisă că va cânta dansa. Încercând să evite un precedent ca cel de pe 22.12.2025, a anulat și evenimentul din 12 ianuarie.
Numai că, în opinia Mariei Coman, realitatea este alta. Artista spune că a confirmat în scris că va fi prezentă la eveniment. „În comunicarea purtată cu organizatorii, inclusiv în data de 11 ianuarie 2026, am transmis în scris disponibilitatea mea de a mă deplasa la Constanța și de a susține, alături de Corul Kinonia, concertul programat pentru data de 12.01.2026, în condițiile de calitate a interpretării artistice cu care publicul meu este deja obișnuit. Afirmațiile potrivit cărora nu ar fi existat o disponibilitate fermă din partea mea nu reflectă realitatea și reprezintă o interpretare unilaterală a situației, în dezacord cu realitatea. Regret alegerea organizatorilor de a face publice interpretări personale și aspecte interne ale colaborării, în locul unei soluții constructive, care să protejeze în primul rând publicul. Din respect față de public și totodată față de obligația de a păstra confidențiale clauzele contractului semnat cu organizatorul, nu voi continua în spațiul public discuția iscată în urma anulării unilaterale de către organizator a concertului programat pentru astăzi la Constanța“, a transmis Maria Coman.
N-a cântat, dar banii i-a luat!
Așa cum am precizat și mai sus, firma care a organizat evenimentele a fost înființată în luna aprilie anul trecut. Trei săptămâni mai târziu a demarat discuțiile cu echipa Mariei Coman în vederea organizării concursului. Despre asociatul unic al firmei, Mario Asenov Rankov, nu se știu multe lucruri... doar ceea ce ne prezintă el, pe pagina de Facebook: influencer și DJ. Am încercat să-l contactăm pentru mai multe detalii, însă acesta a dorit să poarte conversația prin mesaje.
A menționat că informația potrivit căreia Maria Coman ar fi confirmat, în scris, prezența la evenimentul din 12 ianuarie este eronată. „În urma situație medicale invocate pe data de 22.12.2025, ambele părți au încheiat pe 23.12.2025 un act adițional prin care evenimentul este reprogramat pe 12.01.2026. Pentru tot ce am declarat exista dovezi“, a declarat organizatorul, pentru Replica. Mai mult, acesta a confirmat faptul că „pe 22.12.2025 a fost prezentă la Constanța, însă din motive medicale nu a putut cânta (contractul oferind acesta portiță de a prelua corul prestația).“
Contractul transmis de către artistă în ziua evenimentului conținea o clauză care permitea ca, în situații de forță majoră, prestația să fie susținută de cor
Mai mult decât atât, potrivit informațiilor noastre, Maria Coman a fost plătită, deși nu și-a onorat obligațiile contractuale, informația fiind confirmată, pentru Replica, chiar de organizator. „Artista Maria Coman a fost plătită conform contractului pentru data de 22.12.2025. Contractul transmis de către artist în ziua evenimentului din 22.12.2025 conținea o clauză care permitea ca, în situații de forță majoră, prestația să fie susținută de cor, cu menținerea onorariului integral. Din punct de vedere contractual, acel eveniment a fost considerat «susținut», chiar dacă prestația a avut loc într-o formulă diferită de cea așteptată de public. Aceasta este exact situația care ne-a determinat, ulterior, să solicităm o garanție clară și scrisă pentru concertul din 12.01.2026 și, în lipsa ei, să anulăm evenimentul înainte de desfășurare. Decizia de anulare a fost luată tocmai pentru a nu mai pune publicul într-o situație similară și pentru a nu repeta un precedent care, deși era acoperit contractual, a fost profund nemulțumitor pentru spectatori.“
CITEȘTE ȘI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
12.1° Constanța 









.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)