REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
10.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Normele de aplicare a serviciilor de telemedicină, aprobate de Guvern

Normele de aplicare a serviciilor de telemedicină, aprobate de Guvern

Replica API 16 septembrie 2022 | 00:00 535

Guvernul a aprobat o hotărâre privind specialităţile medicale şi lista serviciilor medicale de telemedicină, precum şi condiţiile de organizare, funcţionare şi modalităţile de acordare a acestora.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, prin noile prevederi se urmăreşte instituirea unui complex de măsuri alternative care vizează protecţia pacientului, precum şi creşterea posibilităţilor de asigurare a serviciilor medicale prin acordarea acestora la distanţă, în scopul prevenirii îmbolnăvirii populaţiei, îmbunătăţirii sau menţinerii stării de sănătate a pacienţilor.

Pot fi acordate servicii medicale prin telemedicină în specialităţi începând de la anatomie patologică, alergologie şi imunologie clinică, boli infecţioase, cardiologie, chirurgie, diabet, hematologie, până la oncologie, oftalmologie, neurologie, medicină nucleară, se arată într-un comunicat de presă, scrie Agerpres.

"Asigurarea calităţii serviciilor medicale furnizate prin telemedicină este responsabilitatea unităţilor sanitare care furnizează serviciul medical respectiv, iar calitatea lor va fi verificată de către structurile de control al calităţii serviciilor de sănătate din cadrul Ministerului Sănătăţii şi al direcţiilor de sănătate publică", se precizează în comunicat.

Prin intermediul serviciului de telemedicină, doi sau mai mulţi specialişti în domeniul sănătăţii pot forma de la distanţă grupuri multi-disciplinare de analiză, interpretare şi diagnosticare a pacienţilor cu boli rare sau cazuri de boală cronică.

Serviciile de telemedicină se vor programa în mod similar cu cele acordate faţă în faţă, astfel încât medicul să aibă acces la fişa pacientului, la informaţiile relevante pentru starea de sănătate a acestuia.

"Actul medical furnizat prin telemedicină trebuie să respecte toate drepturile şi obligaţiile pe care le implică orice act medical. Pacientul poate să refuze interacţiunea prin telemedicină", evidenţiază Ministerul Sănătăţii.

Prin telemedicină se pot acorda servicii de teleconsultaţie care constau în stabilirea diagnosticului, monitorizarea preventivă a stării de sănătate, interpretarea rezultatelor investigaţiilor medicale, stabilirea conduitei terapeutice, precum şi indicarea unor metode de prevenţie a bolilor şi accidentelor.

De asemenea, sunt prevăzute serviciile de teleexpertiză - schimbul de opinii medicale la distanţă între mai mulţi medici inter sau intra - disciplinar, în scopul confirmării unui diagnostic pe baza datelor din documentele medicale ale pacientului, precum şi a stabilirii conduitei terapeutice.

Alte servicii sunt cele de teleasistenţă, care constau în integrarea în timp real a unor date sau a unor opinii ale unor profesionişti din domeniul sănătăţii de la distanţă în scopul efectuării unor proceduri medicale, precum şi în ajutorul oferit de un medic unui alt practician, aflat la distanţă, care efectuează un act medical/chirurgical.

O altă categorie o reprezintă serviciile de teleradiologie, care constau în transmiterea electronică a imaginilor radiologice şi interpretarea imaginilor radiologice prevăzute de către specialiştii în radiologie-imagistică medicală în vederea stabilirii unui diagnostic.

Mai sunt prevăzute serviciile de telepatologie care constau în interpretarea datelor şi imaginilor microscopice de către specialiştii anatomopatologi şi stabilirea unui diagnostic şi serviciile de telemonitorizare, care constau în supravegherea stării de sănătate a pacienţilor cu afecţiuni, interpretarea de la distanţă a datelor medicale despre pacient, precum şi ajustarea conduitei terapeutice, a regimului de viaţă şi igieno-dietetic.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367