REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.4° Constanța Vin., 17 Mai 2024
Anul XX Nr. 6732
14.4° Constanța Vineri, 17 Mai 2024 Anul XX Nr. 6732
 

Noua rachetă NASA, pregătită pentru lansarea către Lună peste 12 zile

Noua rachetă NASA, pregătită pentru lansarea către Lună peste 12 zile

Replica API 18 august 2022 | 00:00 591

Noua rachetă gigantică SLS a NASA a sosit miercuri dimineaţă la rampa de lansare de la Cap Canaveral din Florida înaintea decolării spre Lună prevăzută peste 12 zile, informează AFP.

Foto: (c) Joe Skipper / REUTERS

Această misiune va marca zborul inaugural al amplului program american destinat revenirii pe Lună, denumit Artemis, scrie Agerpres.

Artemis 1 este o misiune fără astronauţi la bord, realizată în scopul testării rachetei şi a capsulei ataşată acesteia, astfel încât zborurile cu echipaj uman să se desfăşoare în deplină securitate spre Lună începând cu 2024.

Racheta, denumită SLS (acronimul de la Space Launch System), se află în dezvoltare de peste un deceniu şi va deveni, după ce va fi lansată, cea mai puternică din lume. Măsoară 98 de metri în înălţime.

A fost instalată pe legendara platformă de lansare 39B, după ce a fost transportată timp de 10 ore prin noapte de la unitatea de asamblare.

''Nouă tuturor celor care ridicăm privirile către Lună, visând la ziua când umanitatea va reveni pe suprafaţa Lunii, prieteni, se va întâmpla, ne vom întoarce'', a declarat la începutul lunii Bill Nelson, administratorul NASA, cu prilejul unei conferinţe de presă.

Capsula Orion va fi propulsată până la Lună, şi chiar la 64.000 de kilometri mai departe, aventurându-se mai departe decât oricare alt vehicul spaţial ce poate transporta echipaje umane de până acum.

La revenirea în atmosfera terestră, scutul termic va trebui să suporte o viteză de aproape 40.000 de kilometri pe oră şi o temperatură pe jumătate la fel de caldă ca suprafaţa Soarelui.

Foto: (c) Joe Skipper / REUTERS

Lansarea este preconizată pentru 29 august, ora locală 08:33. În cazul în care condiţiile atmosferice nu vor fi favorabile, alte ferestre de lansare vor fi 2 sau 5 septembrie.

Misiunea va avea o durată de 42 de zile până la revenirea în Oceanul Pacific, unde vehiculul va fi recuperat graţie unei ambarcaţiuni a marinei americane.

În 2024, misiunea Artemis 2 va transporta doi astronauţi pe orbită în jurul Lunii, fără să aselenizeze. Sarcina aselenizării este rezervată echipajului Artemis 3, misiune prevăzută cel mai devreme în 2025.

Un echipaj uman a ajuns ultima dată pe Lună în cadrul misiunii Apollo 17, din 1972.

Întrucât programul Apollo nu a permis decât bărbaţilor albi să păşească pe Lună, programul Artemis preconizează să trimită prima femeie şi prima persoană de culoare.

Obiectivul este de a transforma Luna într-o bază pentru dezvoltarea tehnologiilor necesare pentru a trimite oameni pe Marte.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
242243261637
5/49
301227152521
joker
18419468