REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.2° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.2° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Noul ambasador al Georgiei în România, vizită în portul Constanța

Noul ambasador al Georgiei în România, vizită în portul Constanța

A.F. 7 aprilie 2023 | 00:00 855

Excelența Sa, Tamar Beruchashvili, ambasadorul Georgiei în România, s-a întâlnit, joi, 6 aprilie a.c., la sediul companiei cu Florin Vizan, director general al CN Administrația Porturilor Maritime SA.

Noul ambasador al Georgiei in Romania, vizita in portul Constanta

Diplomatul georgian este pentru prima dată în portul Constanța, fiind interesat de consolidarea colaborării dintre porturile georgiene și cele românești, de identificarea unor noi mijloace de dezvoltare a traficului de mărfuri pe relația Georgia-România.
În actualul context geopolitic, portul Constanța și porturile din Georgia au devenit noduri maritime vitale pentru legătura între Europa de Vest și Est-Centrală cu Asia Centrală și Orientul Îndepărtat.

Noul ambasador al Georgiei in Romania, vizita in portul Constanta

„În dinamica actuală, este momentul oportun să ne direcționăm eforturile în sensul atragerii de noi volume de marfă ce sunt tranzitate pe Middle Corridor având proveniența sau destinația în state din Asia Centrală și Caucaz, precum și Orientul Mijlociu sau Îndepărtat, Georgia fiind puntea ideală între Uniunea Europeană și Marea Caspică. Portul Constanța este deja un partener de afaceri al Georgiei, această colaborare fiind parafată odată cu semnarea unor acorduri de cooperare cu porturile Poti și Batumi. În concluzie, ne dorim intensificarea cooperării cu partenerii noștri din Georgia, pentru a crește potențialul porturilor noastre și a atrage noi fluxuri de marfă“ a spus Florin Vizan, directorul general al CN APM SA.

Porturile Constanța și Poti sunt conectate, din anul 2022, de o linie regulată de containere. În prezent, se concretizează acțiuni pentru deschiderea, în acest an, a unei linii Ro-Ro între cele două porturi.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere