REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
11.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

Noul film 'The Batman', mult aşteptat de fani, se lansează în sfârşit pe marile ecrane

Noul film 'The Batman', mult aşteptat de fani, se lansează în sfârşit pe marile ecrane

Replica API 7 martie 2022 | 19:17 584

Noul lungmetraj "The Batman", întruchipat de data aceasta de Robert Pattinson, se lansează în sfârşit în cinematografe, umbrind şi alte premiere precum filmul de acţiune "Asking For It", sau thrillerul "A Day To Die", cu Bruce Willis în distribuţie, potrivit site-ului Internet Movie Data Base (Imdb).

Deşi s-a confruntat cu probleme serioase din cauza pandemiei, data de lansare iniţială a filmului fiind iunie 2021,"The Batman" ajunge în sfârşit pe marile ecrane. Un thriller tensionat, plin de acţiune, care îl înfăţişează pe Batman la începuturile sale, chinuindu-se să echilibreze furia cu dreptatea, în timp ce investighează un mister tulburător care a terorizat oraşul Gotham.

Robert Pattinson oferă un portret crud şi intens al lui Batman ca un justiţiar dezamăgit şi disperat, trezit de conştientizarea faptului că furia care îl consumă nu îl face mai bun decât nemilosul criminal în serie pe care îl vânează. Povestea are loc după aproximativ doi ani în care Bruce Wayne a făcut dreptate pe străzi sub masca lui Batman. În al doilea an de luptă împotriva crimei, Batman descoperă o reţea de corupţie în Gotham City, care se întinde până la propria sa familie, în timp ce se confruntă cu criminalul în serie cunoscut sub numele de Riddler, scrie Agerpres.

Noul film este regizată de Matt Reeves, iar din distribuţie fac parte staruri precum Zoe Kravitz în rolul Selina Kyle (Catwoman), Colin Farrel ca Oswald Cobblepot, Andy Serkis în rolul lui Alfred, Paul Dano ca Edward Nashton (Riddler), Peter Sarsgaard ca Gotham D.A. Gil Colson, John Turturro în rolul lui Carmine Falcone, sau Jeffrey Wright ca James Gordon, şeful poliţiei din Gotham.

Robert Pattinson este al zecelea actor care joacă rolul legendarului personaj din DC Comics. Batman a fost pentru prima dată interpretat în lumea filmului profesionist de Lewis Wilson, într-un serial cu 15 episoade din 1943.

O altă premieră este "Asking For It", un film despre răzbunare care vrea să arate că o femeie poate să-şi faci dreptate singură. Filmul prezintă povestea unei chelneriţe dintr-un mic oraş care, după ce este agresată sexual la o întâlnite, cunoaşte două femei Regina (Alexandra Shipp) şi Beatrice (Vanessa Hudgens), care o recrutează pentru grupul lor de "justiţiare". Grupul doreşte să pună capăt unui sistem corupt în care domneşte misoginismul pentru a-şi crea propria versiune de justiţie.

Acest thriller, care face trimitere la clasicul "Thelma şi Louise", este o explorare tensionată a consecinţelor violenţei sexuale şi o repudiere a instituţiilor care facilitează abuzul. Filmul este regizat de Eamon O'Rourke care semnează şi scenariul. Rolul principal este deţinut de Kiersey Clemons, alături de Vanessa Hudgens şi Alexandra Shipp; din distribuţie mai fac parte Ezra Miller, Radha Mitchell, Gabourey Sidibe şi Luke Hemsworth.

O nouă propunere a săptămânii este şi "A Day To Die", un thriller de acţiune în care îi întâlnim pe Bruce Willis, Frank Grillo, Kevin Dillon, Gianni Capaldi, Leon, Johnny Messner, Vernon Davis, Brooke Butler, Alexander Kane, Mohamed Karim, Cheryl Prater.

După ce a ucis un membru al mafiei drogurilor, un fost puşcaş marin Connor Connolly (Kevin Dillon) are la dispoziţie o zi pentru a plăti ca despăgubiri 2 milioane de dolari şefului mafiot Tyrone Pettis (Gianni Capaldi). El se vede obligat să ceară ajutor foştilor săi colegi de operaţiuni, în frunte cu Brice Mason (Frank Grillo), care se reunesc pentru a obţine suma uriaşă de bani. Bruce Willis joacă rolul unui şef de poliţie corupt, un nou rol negativ cum obişnuieşte să interpreteze în ultimul timp.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272