Noul lider al Hamas spune că va menține orientarea organizației și va prioritiza situația din Fâşia Gaza
Noul lider al Hamas spune că va menține orientarea organizației și va prioritiza situația din Fâşia Gaza
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestKhalil al-Hayya, în vârstă de 65 de ani, desemnat recent lider al grupării islamiste palestiniene Hamas, a promis miercuri că va menţine orientarea organizaţiei şi că prima sa prioritate este redarea unei vieţi demne locuitorilor din Fâşia Gaza, transmite dpa, conform Agerpres.
În primul său discurs după ce şi-a preluat rolul luni, al-Hayya a cerut încetarea operaţiunilor militare israeliene în Gaza, un armistiţiu cuprinzător şi retragerea forţelor armate ale Israelului.
El a făcut totodată un apel către comunitatea internaţională să pună presiune asupra Israelului pentru îndeplinirea angajamentelor în cadrul planului de pace în Orientul Mijlociu mediat de preşedintele american Donald Trump.
Planul prevede şi dezarmarea Hamas ca o condiţie esenţială pentru reconstrucţia Fâşiei Gaza, dar al-Hayya nu a menţionat această chestiune.
Armistiţiul din Gaza, declarat în octombrie 2025, a fost încălcat prin mai multe incidente armate; loviturile israeliene au continuat să provoace pierderi de vieţi. Conform diferitelor estimări, Israelul controlează între 65% şi 75% din teritoriul palestinian, dar experţii în Orientul Mijlociu apreciază că Hamas şi-a consolidat puterea în restul Fâşiei Gaza.
Al-Hayya s-a născut în Gaza, dar în ultimii ani a locuit mai mult în Qatar. Se pare că el a fost una din ţinte anul trecut, când forţele aeriene israeliene au încercat să lovească conducerea Hamas aflată la Doha.
Patru din fiii noului lider al Hamas au fost ucişi de atacuri israeliene, dintre care unul în capitala Qatarului, citează stiripesurse.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
12.2° Constanța 







.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)