Noul terminal și pista de decolare-aterizare de la Aeroportul Mihail Kogălniceanu mai au nevoie de 22 de milioane de lei
Noul terminal și pista de decolare-aterizare de la Aeroportul Mihail Kogălniceanu mai au nevoie de 22 de milioane de lei
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestContractul pentru dezvoltarea terminalului, a turnului de control și a parcării Aeroportului Internațional Mihail Kogălniceanu, care a fost atribuit în 2023 firmei SSAB-AG, din Bacău, a suferit modificări majore. Suma a fost suplimentată cu 22 de milioane de lei. Mai mult decât atât, și contractul pentru amenajarea benzii pistă R.E.S.A., (Runway End Safety Area), semnat în 2021, a fost majorat cu aproximativ 2 milioane de lei, potrivit directorului Bogdan Artagea.
Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu a desemnat, în 2023, firma care se va ocupa de executarea lucrărilor de dezvoltare terminal, turn de control și parcare. Licitația a fost inițiată pe 9 februarie 2023, suma pusă la bătaie depășind ordinul sutelor de milioane de lei, mai exact 202.191.546 de lei, fără TVA.
Firma câștigătoare este SSAB-AG SA, din Bacău, firmă ce a participat și la licitația inițiată de Compania Națională de Investiții pentru construirea noului stadion ,,Gheorghe Hagi” din Constanța. Asociați în cadrul societății sunt afaceriștii Saftic Corneliu, Mihai Șlic, fost viceprimar și consilier local PNL, ulterior trecut la PDL, dar și Nistor Gabriel.
Așa ar urma să arate Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu
Despre dezvoltarea terminalului, a turnului de control și a parcării - ce este nou?
Investiția consta într-o extensie a corpului de clădire existent al aeroportului, amplasată adiacent terminalului actual, incluzând furnizarea, montarea și punerea în funcțiune a echipamentelor necesare. Scopul inițial al proiectului este de a permite operarea simultană a 400 de pasageri pe fluxurile de plecări și sosiri în orele de vârf. Cele două terminale vor fi clădiri structural și independente. La mai bine de un an și jumătate de la semnarea contractului, Aeroportul Mihail Kogălniceanu a demarat procedurile în vederea încheierii unui act adițional cu firma câștigătoare, având în vedere că au apărut situații neprevăzute în timpul lucrărilor.
,,Sunt lucrări suplimentare undeva la 22 de milioane de lei, turnul de control pe care l-am avut înainte pur și simplu cădea. Îl consolidează la ultimul etaj, unde stau controlorii de trafic se decapitează turnul, se face o cupolă din metal, s-a schimbat proiectul”, a spus directorul Bogdan Artagea.
Și contractul pentru amenajarea benzii a fost suplimentat
De punctat faptul că Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța SA amenajează și o bandă pentru pistă și RESA. Contractul intitulat „Servicii de proiectare și asistență tehnică pe perioada de execuție a lucrărilor în vederea execuției de lucrări pentru obiectivul de investiții de interes național și utilitate publică «Amenajare bandă pistă și R.E.S.A.»” a fost atribuit societății Concept Infrastrade Logistic, în 2021, cu valoarea contractului de 33.724.121,4 de lei, aproximativ 6.784.993,08 euro. Și aici contractul a suferit modificări. A fost suplimentat cu aproximativ 2 milioane de lei, pentru lucrări ce constau în „nivelarea terenului, amenajarea unor spații verzi, direcția și procedurile aferente noilor schimbări coordonate de firma constructoare”, a mai adăugat Bogdan Artagea. De asemenea, acesta a mai menționat faptul că toate schimbările sunt monitorizate și verificate în mai multe etape, atât de membrii firmei constructoare, cât și de dirigintele de șantier.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News