REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
12.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

Noutăţi în legislaţia de clasificare turistică

Noutăţi în legislaţia de clasificare turistică

Replica API 20 mai 2011 | 00:00 79

Guvernul României a aprobat, la propunerea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, Hotărârea pentru modificarea H.G. nr. 1267/2010 privind eliberarea certificatelor de clasificare, a licenţelor şi brevetelor de turism. În scopul îmbunătăţirii modalităţii de aplicare a prevederilor hotărârii sus-menţionate, se introduc clarificări ale unor termeni şi disjungerii unor fapte pentru stabilirea competenţei de sancţionare a acestora. De asemenea, prin prevederile avute în vedere la modificare, s-a dorit continuarea eforturilor de eliminare a desfăşurării activităţilor turistice "la negru", făcându-se precizări explicite asupra unor obligaţii care incumbă operatorilor economici din domeniul turismului. Prin noile prevederi se clarifică, în principal, aspecte referitoare la corelarea cuantumului amenzilor cu gradul de pericol social al faptei contravenţionale prin introducerea unor noi sancţiuni pentru nerespectarea obligaţiilor instituite în sarcina operatorilor economici din turism. De exemplu, desfăşurarea activităţii în structuri de primire turistică neclasificate va fi sancţionată contravenţional cu amendă între 40.000 lei şi 50.000 lei, iar activitatea în structuri de primire turistică cu certificate de clasificare expirate va fi sancţionată contravenţional cu amendă între 20.000 lei şi 40.000 lei, faţă de amenda cuprinsă între 10.000 lei şi 20.000 lei aplicată până în prezent, pentru ambele situaţii.

(Alexandra VASILE)

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272