REPLICA ONLINE CONSTANTA

17° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
17° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

Nu am avut discuţii cu PNL în ce priveşte funcţiile din Guvern; cred că suntem pe un drum corect

Nu am avut discuţii cu PNL în ce priveşte funcţiile din Guvern; cred că suntem pe un drum corect

Replica API 6 noiembrie 2021 | 23:37 653

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat joi că discuţia cu reprezentanţii PNL nu a vizat funcţiile din Guvern.

"Am avut o primă întâlnire cu colegii de la PNL. De la început, atât eu, cât şi colegii mei am cerut să fie o întâlnire serioasă şi aplicată pe cerinţele şi nevoile românilor din acest moment. Nu am avut discuţii în ceea ce priveşte funcţiile din Guvernul României. (...) Credem că prioritatea numărul unu este stabilizarea României pe care, asta este, au adus-o prin această guvernare de dreapta, printr-un efort comun şi printr-un plan de guvernare coerent să încercăm să ajungem într-un ritm aşteptat de către români. Eu cred că suntem pe un drum corect şi dacă vom fi şi cinstiţi, şi patrioţi, acesta este drumul în care va duce formarea unei noi majorităţi", a spus Ciolacu la Palatul Parlamentului.

Discuţiile dintre liberali şi social-democraţi au vizat şi propunerea pentru funcţia de premier.

"A fost o discuţie în ceea ce priveşte propunerea de prim-ministru, ne menţinem decizia partidului şi a mea personală să mergem la consultări cu o funcţie de prim-ministru şi atunci au venit mai multe soluţii, pe care o să le analizăm fiecare dintre noi în interiorul partidului. A fost şi această soluţie de a veni prin rotaţie cu prim-ministru. PSD a venit astăzi cu cele 100 de măsuri, am cerut ministrului de Finanţe execuţia bugetară până în acest moment şi cred că prioritatea zero este să venim cu o rectificare bugetară sub formă de lege în Parlament, pe care să o gândim şi să nu păcălim românii cu ceea ce am dori să facem şi cu ceea ce putem să facem în acest moment. Cred că sistemul centralizat de încălzire în municipiile reşedinţă de judeţ, în Bucureşti şi în oraşele care au acest sistem sunt prioritatea zero", a subliniat acesta.

Ciolacu a afirmat că "nu a fost foarte uşor, dar nici foarte greu" să discute cu liberalii, pentru că au încercat să găsească lucrurile care îi aseamănă, nu pe cele care îi despart. Un punct comun între PNL şi PSD, a adăugat el, este buna credinţă.

"În acest weekend, PSD împreună cu liderii politici şi cu specialiştii vor lucra la un program de guvernare al PSD. Pe urmă, dacă se merge pe această direcţie, vom încerca să uniformizăm cele două programe de guvernare", a mai spus liderul social-democraţilor.

Decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a nu chema partidele la consultări până nu se conturează o majoritate este una corectă, a apreciat Ciolacu, "ţinând cont de faptul că au existat două încercări de trecere a unor guverne în Parlament"

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272