NU este necesară DECLARAȚIA pe PROPRIA RĂSPUNDERE în scenariul ROŞU
NU este necesară DECLARAȚIA pe PROPRIA RĂSPUNDERE în scenariul ROŞU
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestConstanța a ajuns la o rată de infectare de 3,50 la mia de locuitori, așa că municipiul a trecut în scenariul roșu. În această situație, autoritățile locale au informat populaţia că măsurile de protecție sanitară, corespunzătoare scenariului roșu, intră în vigoare, deîndată, prin efectul legii. Masca obligatorie în toate spațiile închise și deschise, închiderea restaurantelor și cafenelelor la interior, închiderea sălilor de jocuri de noroc, suspendarea activităților cultural artistice, în teatre, cinematografe precum şi închiderea şcolilor sunt doar cîteva dintre măsurile care vor fi impuse. Cu toate acestea există şi câteva veşti bune, conform reprezentanţilor prefecturii.
Nu se introduce declarația pe propria răspundere
Vestea bună printre atâtea restricții este că deocamdată nu se introduce declarația pe propria răspundere, această măsură fiind obligatorie doar în carantină, potrivit reprezentanților prefecturii. Cu toate acestea constănțenii sunt rugați pe cât posibil să evite deplasările, mai ales pe cele la distanțe lungi și să nu iasă din case decât pentru cazuri extreme și doar în preajma locuințelor.
Sălile de fitness deschise în continuare amatorilor de sport
O altă veste bună, de data asta pentru cei cărora le place sportul, este că nu s-a pus încă problema închiderii sălilor de fitness, acestea nefiind socotite un eventual pericol de propagare a virusului.
Potrivit reprezentanților prefecturii, nici mallurile nu vor fi închise în această perioadă însă aceasta este doar o măsură temporară.
Parastase și înmormântări, cu maxim 6 persoane
Dacă pe perioada stării de urgență, cei care doreau să aprindă o lumânare pentru aceia care au plecat dintre noi prea devreme nu puteau deorece cimitirele erau închise, iată că în scenariul roșu lucrul acesta este permis, însă este interzis ca mai mult de 6 persoane să fie prezente.
Virgil STOIAN
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News