REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
9.4° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Nu mai e timp: Slovacia, Cehia și Austria, fără gaze din Rusia pentru că tranzitul prin Ucraina nu a fost prelungit. Anunțul lui Putin

Nu mai e timp: Slovacia, Cehia și Austria, fără gaze din Rusia pentru că tranzitul prin Ucraina nu a fost prelungit. Anunțul lui Putin

Mariana MURAT 28 decembrie 2024 | 00:00 280

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că nu mai este timp în acest an pentru a semna un nou acord de tranzit de gaze cu Ucraina şi a dat vina pe Kiev pentru refuzul de a prelungi înţelegerea care transportă gaze în Slovacia, Republica Cehă şi Austria, relatează Reuters.

Nu mai e timp: Slovacia, Cehia si Austria, fara gaze din Rusia pentru ca tranzitul prin Ucraina nu a fost prelungit. Anuntul lui Putin

„Au anunţat că nu vor reînnoi contractul”, a spus Putin, adăugând că Kievul pedepseşte Europa prin această decizie. Actualul acord de tranzit de gaze pe cinci ani dintre Rusia şi Ucraina expiră la sfârşitul anului. „Nu există niciun contract şi este imposibil să fie încheiat în trei-patru zile”, a spus Putin într-un briefing televizat.

Livrările de gaze ruseşti către Europa prin Ucraina sunt relativ mici. Rusia a transportat aproximativ 15 miliarde de metri cubi de gaze prin Ucraina în 2023 - doar 8% din fluxurile de vârf ale gazului rusesc către Europa prin diferite rute în 2018-2019. Conducta Urengoi-Pomarî-Uzhgorod, care datează din perioada sovietică, aduce gaze din Siberia prin oraşul Sudzha - care se află acum sub controlul forţelor militare ucrainene - din regiunea Kursk din Rusia. Apoi trece prin Ucraina şi ajunge în Slovacia. În Slovacia, gazoductul se împarte în ramuri care merg spre Republica Cehă şi Austria. Rusia este gata să furnizeze gaze prin Ucraina oricărui client, dar a spus că un proces în derulare face acest lucru imposibil, a declarat Putin. El a reiterat, de asemenea, că Rusia este gata să furnizeze gaze Europei prin Polonia prin conducta Yamal - Europa.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere