REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
11.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

Numărul deceselor prin supradoză de droguri la festivalurile de muzică din Australia în acest sezon a ajuns la şase

Numărul deceselor prin supradoză de droguri la festivalurile de muzică din Australia în acest sezon a ajuns la şase

Replica API 14 ianuarie 2019 | 00:00 386

O tânără de 19 ani a decedat după ce a consumat o substanţă necunoscută la un festival de muzică din Sydney, a anunţat duminică poliţia, bilanţul persoanelor care şi-au pierdut viaţa ca urmare a consumului unor astfel de ''droguri de petrecere'' ajungând la şase în această vară, în Australia, potrivit dpa.

Autorităţile au precizat într-o declaraţie că adolescenta a leşinat sâmbătă în jurul orei 6 p.m. (07:00 GMT) şi a decedat ulterior la spital.

Aceasta ar fi consumat o ''substanţă necunoscută'', dar circumstanţele decesului nu au fost stabilite încă, a precizat poliţia pentru postul naţional de televiziune ABC.

Circa 11.000 de persoane au participat la festivalul care a avut-o cap de afiş pe cântăreaţa americană Nicky Minaj. Poliţia a percheziţionat 146 de persoane, dintre care 54 au fost găsite cu droguri asupra lor.

Decesul, cel de-al cincilea înregistrat în această vară în statul New South Wales, va creşte presiunea asupra guvernelor locale pentru a aproba practica testării pastilelor necunoscute în cadrul festivalurilor de muzică.

AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272