REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.1° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.1° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Numărul pacienţilor cu dermatită atopică - în creştere, din cauza poluării şi a alimentaţiei

Numărul pacienţilor cu dermatită atopică - în creştere, din cauza poluării şi a alimentaţiei

A.F. 12 septembrie 2024 | 00:00 469

Numărul pacienţilor cu dermatită atopică este în creştere, din cauza poluării excesive şi a alimentaţiei tot mai conservate, iar prevalenţa acestei maladii în România este de aproape 10%, potrivit unui studiu al Societăţii Române de Dermatologie, a atras atenţia preşedintele acestui for profesional, prof. univ. dr. Călin Giurcăneanu.

Numarul pacientilor cu dermatita atopica - in crestere, din cauza poluarii si a alimentatiei

El a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, cu prilejul Zilei Mondiale a Dermatitei Atopice, că un factor genetic există la cei mai mulţi dintre pacienţii cu această maladie şi că un rol important îl joacă componentele din mediul înconjurător.

"Poluarea excesivă face să crească numărul pacienţilor cu dermatită atopică, alimentaţia, care a devenit tot mai conservată (...), factorul infecţios este foarte important, stafilococul auriu fiind unul dintre elementele care sunt luate în discuţie (...). Aproape unul din zece români are tendinţa de a face dermatită atopică, copii au mai mult, cam 20%", a punctat Călin Giurcăneanu.

La rândul său, dr. Alin Nicolescu, secretar general al Societăţii Române de Dermatologie, a semnalat că dermatita atopică este "o afecţiune extrem de grea" pentru pacienţi, care ridică foarte multe probleme legate de sănătate şi integrare socială.

"Multă vreme a fost şi s-ar putea încă să fie desconsiderată, a fost tratată ca o simplă eczemă, a fost tratată ca alergie sau ca mai ştiu eu ce altceva, nefiind aşa ceva şi o afecţiune pentru care s-au dezvoltat (...) numeroase terapii avansate", a adăugat Alin Nicolescu.

Potrivit unui comunicat al Societăţii Române de Dermatologie, transmis miercuri, dermatita atopică este o boală inflamatorie cronică a pielii, caracterizată prin prurit intens, erupţii cutanate roşii, uscate şi crăpate.

"Dacă în cazul unei forme moderate a dermatitei atopice riscul de a dezvolta alte afecţiuni, precum astmul bronşic sau rinita alergică, cuantifică un procent de 20%, în cazul unei forme severe a acestei afecţiuni riscul este de patru ori mai mare, iar evitarea medicului dermatolog poate conduce la complicaţii extrem de grave, alterând serios starea de sănătate a pacienţilor, mai ales că dermatita atopică este un imitator perfid al altor boli, în cazul în care nu este diagnosticată complet şi corect", a afirmat Alin Nicolescu, scrie Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere