REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.3° Constanța Mar., 30 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6715
16.3° Constanța Marți, 30 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6715
 

Numărul transferurilor internaţionale realizate în ianuarie a scăzut cu 36,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut (FIFA)

Numărul transferurilor internaţionale realizate în ianuarie a scăzut cu 36,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut (FIFA)

Replica API 19 februarie 2021 | 08:09 978

Numărul transferurilor internaţionale realizate în luna ianuarie a scăzut cu mai mult de o treime faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce valoarea sumelor plătite s-a diminuat cu aproape jumătate, potrivit unui raport al FIFA publicat miercuri, ce confirmă impactul pandemiei asupra economiei fotbalului, scrie AFP.

În mercato de iarnă, FIFA a înregistrat 2.690 transferuri de jucători dintr-o ţară în altă, adică 36,2% mai puţin decât în ianuarie 2020 şi 17,7% mai puţin decât în ianaurie 2017, marcând o oprire bruscă a creşterii din ultimii ani.

Cluburile sunt nevoite să strângă cureaua, ceea ce a făcut ca totalul sumelor plătite să scadă şi mai spectaculos, cu 49,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi cu 56% faţă de recordul din ianuarie 2018, ajungând la 59 de milioane de dolari (49 milioane euro).

Pentru cele mai importante 20 de transferuri, cluburile cumpărătoare au plătit în medie 17,2 milioane de dolari (14,3 milioane euro) cluburilor cumpărătoare, faţă de 646.000 dolari în medie (536.000 euro) pentru celelalte 375, în condiţiile în care la doar 14% din transferuri a fost nevoie de plata unei sume.

FIFA, care nu precizează niciodată sume de transfer, i-a plasat în al său Top 10 din ianuarie pe tânărul atacant ivorian Amad Diallo (de la Atalanta Bergamo la Manchester United), brazilianul Diego Rosa (de la Gremio la Manchester City) şi franco-ivorianul Sebastien Haller (de la West Ham United la Ajax Amsterdam).

Olympique Marseille încheie acest top cu aducerea atacantului polonez al lui Napoli, Arkadiusz Milik, mutare încheiată, potrivit presei, pe baza unui împrumut de 18 luni cu opţiune de cumpărare estimată la 8 milioane de euro, plus eventuale prime de 4 milioane.

Pe ansamblul anului 2020, numărul transferurilor internaţionale scăzuse deja cu 5,4% faţă de 2019, aceasta fiind prima scădere constatată în ultimii zece ani, potrivit unui alt raport al FIFA, publicat la începutul lui ianuarie.

În condiţiile unor sume mult mai modeste, dezvoltarea fotbalului feminin rezistă mult mai bine crizei: dacă numărul transferurilor internaţionale (177) a scăzut cu 4,3% în ianuarie faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, suma plătită pentru transferuri a urcat cu 60% în aceeaşi perioadă, ajungând la 310.100 de dolari (257.728 euro), conform agerpres.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272