REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.5° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Numărul unic de identificare a caselor de marcat se obține online în cel mult trei minute

Numărul unic de identificare a caselor de marcat se obține online în cel mult trei minute

Replica API 28 septembrie 2018 | 00:00 431

Numărul unic de identificare a caselor de marcat se obține online în cel mult trei minute

Documentele necesare solicitării și atribuirii numărului unic de identificare a aparatelor de marcat electronice pot fi depuse online prin intermediul Spațiului Privat Virtual. Prin intermediul formularului C801 se poate solicita emiterea certificatului de atribuire a numărului unic de identificare pentru mai multe aparate de marcat electronice fiscale în vederea instalării în mai multe zone geografice.

Verificarea formularului C801 depus prin Spațiul Privat Virtual durează în medie un minut. Într-un interval de timp similar se emite certificatul de atribuire a numărului unic de identificare a aparatelor de marcat și se comunică în contul de SPV. Prin urmare, dacă utilizează această facilitate oferită de ANAF în colaborare cu Centrul Național pentru Informați Financiare din cadrul MFP, operatorii economici pot obține certificatul în cel mult trei minute.

Totodată, pe site-ul www.anaf.ro/Asistență Contribuabili/Ghiduri curente, a fost publicat Ghidul cu privire la înregistrarea informațiilor privind aparatele de marcat electronice fiscale, precum și la emiterea Certificatului de atribuire a numărului unic de identificare. Informații suplimentare se pot obține și telefonic, apelând Serviciul central de asistență telefonică a contribuabililor - Call-center, la nr. de telefon 031.403.91.60.

Agenția Națională de Administrare Fiscală a întreprins toate demersurile pentru a facilita operatorilor economici obținerea numărului unic de identificare a caselor de marcat și le recomandă acestora să solicite certificatele prin intermediul Spațiului Privat Virtual. ANAF este preocupată permanent de îmbunătățirea serviciilor, strategia sa vizând dezvoltarea comunicării în mediul electronic, pentru a oferi contribuabililor o interacțiune rapidă și modernă cu instituția.

Florentina BOZÎNTAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere