Numele lui Orban, într-un nou dosar la DNA? Ce spune liberalul!
Numele lui Orban, într-un nou dosar la DNA? Ce spune liberalul!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestLudovic Orban
Când a crezut că a scăpat de problemele cu DNA, liderul PNL, Ludovic Orban, primește o lovitură neașteptaăt. DNA redeschide dosarul Transalpina 3, în care apare și numele liderului PNL, Ludovic Orban. Inițial, DNA a clasat acest dosar, dar între timp procurorii au solicitat redeschiderea dosarului.
Informaţia a fost dată de jurnalistul Ana Maria Roman, în emisiunea Esenţial, de la Antena 3, informează stitripesurese.ro.
Guvernul condus pe vremea respectivă de Victor Ponta, a sesizat DNA pentru încălcarea unor prevederi legale privind contractul de modernizare a DN 67C Bengeşti-Sebeş ("Transalpina") cu firma Romstrade, arătând că proiectul a fost promovat de foştii miniştri PNL Ludovic Orban şi Varujan Vosganian şi a generat pagube de peste 388 milioane lei.
Firma Romstrade era condusă şi atunci de omul de afaceri Nelu Iordache, judecat în prezent pentru fapte de corupţie în acest contract.
Într-o notă redactată de către Corpul de Control al premierului, inspectorii arată că Ludovic Orban, atunci ministru al Transporturilor, a fost cel care în 2008 a dispus executarea lucrărilor în sistem de credit-furnizor, respectiv pe baza unui împrumut contractat de constructor de la o instituţie de credit, care să fie rambursat ulterior de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) cu plata unor costuri suplimentare de finanţare, ceea ce a generat o pagubă de 388,7 milioane lei.
Inspectorii mai arată că Ludovic Orban a promovat în Guvern o hotărâre având ca scop finanţarea de la buget a acestui proiect, act normativ care, deşi nu a avut avizul Ministerului Economiei şi Finanţelor, a fost contrasemnată, pentru ministrul Transporturilor, de către secretarul de stat Septimiu Buzaşu şi de ministrul de atunci al Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian.
REACŢIA LUI ORBAN!
Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, pentru stiripesurse.ro, că informația conform căreia ar fi vizat într-un nou dosar la DNA este greșită. El susține că nu a fost chemat la nici o instanță judecătorească, pentru că, în conformitate cu procedura, dacă se redeschidea un dosar care îl viza, ar fi trebuit să fie înștiințat.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News