O altă țeapă circulă pe internet: Bani furați prin metoda „Colet fals“
O altă țeapă circulă pe internet: Bani furați prin metoda „Colet fals“
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestDe când internetul a devenit o necesitate, iar mulți sunt dependenți de acesta, și fiind una dintre cele mai folosite surse de informare și comunicare, tentativele de fraudă sunt la ordinea zilei. O nouă scamatorie circulă în rândul constănțenilor și nu numai. Victimele sunt contactate printr-un mail, de așa-zisa companie de curierat Fan Curier, și sunt anunțate că un colet trimis de Revolut Bank a ajuns la FANbox și că trebuie preluat. Urmărind pașii, aceștia rămân fără bani în cont.
O nouă campanie frauduloasă circulă pe internet. Aceasta este aplicată de un număr alarmant de mare de impostori. După ce au epuizat toate rețelele de socializare, noua scamatorie nu mai este transmisă prin Facebook sau WhatsApp, ci prin... e-mail. Victimele sunt contactate printr-un mail prin care sunt înștiințate că, la FANbox, loker care deservește ca o alternativă a expedierii fizice de către un curier, le așteaptă un colet trimis de Revolut, companie globală neobancă.
Țeapa a ajuns și în Constanța
O constănțeancă, ținta țepei formulată de „Fan Curier”, a explicat că atunci când deschizi mail-ul, apar toate detaliile expedierii împreună cu un link ce te redirecționează către un cod QR, care trebuie scanat. S-a gândit de mai multe ori înainte să acceseze link-ul și nu a căzut în plasa șarlatanilor care cel mai sigur voiau să îi ia banii din contul bancar. Ce a făcut-o să stea pe gânduri a fost faptul că adresa de livrare a „coletului” era în Techirghiol, ea locuind în Constanța. În aceste cazuri, micile detalii fac diferența. O mică greșeală gramaticală sau de exprimare poate să demaște întreaga rețea frauduloasă.
Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO) ne avertizează constant în privința escrocilor care „vânează” banii munciți de alții.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News