REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.1° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
15.1° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

O ambulanța, cu aproape 900.000 km la bord, a luat foc

O ambulanța, cu aproape 900.000 km la bord, a luat foc

Andreea VLAICU 27 octombrie 2024 | 11:30 1171

O ambulanţa, aflată în program pe tura de noapte, a luat foc. La acel moment se afla în staţie între solicitări, fiind conectată la priza de încărcat. Ultima solicitare fusese finalizată cu trei ore şi jumătate înainte.

O ambulanta, cu aproape 900.000 km la bord, a luat focimagini cu ambulanța care a luat foc

După cum au precizat cei de la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ), mașina era în program pe tura de noapte, dar la acel moment se afla în stație, între solicitări, fiind conectată la priza de încărcat, încuiată și cu cheia la panoul de chei. Ultima solicitare a fost finalizată la ora 23.31. Aparatura medicală nu a fost afectată (defibrilator, aspirator, injectomat, geanta termică) și nici trusa sanitară. Ambulanța are asigurare CASCO.

„Incendiul a fost observat de un trecător, care a alertat colegii aflați în sediu. Aceștia au evacuat rapid tuburile de oxigen din ambulanță, dar nu au reușit să stingă focul. Au fost alertați pompierii prin 112, care au sosit și au stins incendiu în câteva minute. Acesta s-a declanșat în față, sub capotă, la compartimentul motor și s-a extins către habitaclu în dreptul volanului nefiind afectată cabina medicală. Nu au fost victime”, a precizat SAJ Vaslui.

Nu mai rămâne decât va asiguratorul să facă o evaluare pentru a se vedea dacă mai poate fi reparată sau dacă va considerată daună totală. De asemenea, poliția va investiga cazul pentru a stabili circumstanțele producerii incendiului.

O ambulanta, cu aproape 900.000 km la bord, a luat focimagini cu ambulanța care a luat foc

„Această ambulanță are anul de fabricație 2012 iar la bord peste 890.000 kilometri rulați. La acest moment în substația Huși mai sunt șase ambulanțe, din care doar cinci funcționale (patru cu peste 800.000 Km și una sub 800.000 km). În total parcul auto al SAJ Vaslui cuprinde 37 de ambulanțe (4 tip A, 4 tip C și restul de tip B) plus trei ambulanţe de consultații. Peste jumătate din ele au peste 800.000 km, iar un sfert chiar peste 1.000.000 km rulați. Chiar și cele mai noi ambulanțe de urgență primite în 2019 au peste 600.000 km. Situația este cunoscută la forurile superioare de la București – Ministerul Sănătății, respectiv Departamentul pentru Situații de Urgență, care solicită trimestrial raportarea acestor informații. La acest moment se derulează o licitație națională pentru achiziția de ambulanțe, fiind posibilă înnoirea parcului auto la mijlocul anului viitor”, au mai arătat cei de la SAJ Vaslui, conform realitatea.net

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Pentru autoutilitarele nemtesti, milionul de km... este un fleac !!!
2
0