O broască țestoasă dobrogeană, deținută ilegal, eliberată din captivitate. Video
O broască țestoasă dobrogeană, deținută ilegal, eliberată din captivitate. Video
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestO broască țestoasă dobrogeană, deținută ilegal de o persoană fizică din comună Oltina a fost eliberată astăzi din captivitate și redată mediului său natural.
Garda de Mediu Constanţa, împreună cu reprezentanți ai IPJ Constanța și inspectori din cadrul DSVSA s-au efectuat verificări în satul Răzoarele, comuna Oltina, în urma unei reclamații adresată de către o asociație pentru protecția animalelor.
„Pentru identificarea speciei, s-a colaborat cu Universitatea Ovidius Constanța - Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole.
Specialistul universității a confirmat că exemplarul face parte din specia Testudo Greacă (broască țestoasă dobrogeană) și este specie de interes comunitar, inclusă în Anexă 4 din OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, fiind interzisă deținerea acesteia.
Conform legii, deținerea, transportul, vânzarea sau schimburile în orice scop, precum și oferirea spre schimb sau vânzare a exemplarelor luate din natură, constituie infracțiune.“, au transmis reprezentanții Gărzii de Mediu Constanţa.
Persoana care o deținea ilegal a declarat că găsit-o în Băneasa, i s-a făcut milă de ea și a vrut să o îngrijească.
Asociația pentru protecția animalelor care a făcut sesizarea a identificat broasca țestoasă în urma unui anunț de vânzare publicat pe Facebook.
Video:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
14.5° Constanța 

.jpeg_t.jpeg)



.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)




