REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.4° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
8.4° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

O companie petrolieră din Abu Dhabi va prelua participaţia de 24,9% la OMV deţinută de fondul Mubadala

O companie petrolieră din Abu Dhabi va prelua participaţia de 24,9% la OMV deţinută de fondul Mubadala

Valentina CAMARA 22 decembrie 2022 | 10:37 992

Compania Naţională de Petrol din Abu Dhabi (ADNOC) a ajuns la un acord privind preluarea unei participaţii de 24,9% la grupul energetic austriac OMV de la fondul de investiţii din Abu Dhabi, Mubadala Investment Company, au declarat două surse din apropierea acestui dosar pentru Reuters.

Foto cu rol ilustrativ

Statul austriac este cel mai mare acţionar al OMV, cu o participaţie de 31,5%, prin holdingul de stat OBAG, urmat de fondul suveran de investiţii din Abu Dhabi, Mubadala, care deţine o participaţie de 24,9%.

Sursele citate de Reuters au precizat că tranzacţia depinde de obţinerea aprobărilor necesare din partea autorităţilor de reglementare.

La începutul acestui an, gigantul Abu Dhabi National Oil Company a achiziţionat o participaţie de 25% la producătorul de mase plastice Borealis AG de la Mubadala Investment Co. Grupul austriac OMV este cel mai mare acţionar al Borealis, cu o participaţie de 75%, informează Agerpres.

OMV, cea mai mare companie industrială listată din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom, iar statul român, prin Ministerul Energiei, 20,64%, potrivit știripesurse.ro  .

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
De ce nu a preluat statul roman escrocilor ? ati avut ocazia sa mai recuperati ceva din cea mai p*****a “afacere” facuta de statul roman si ati pierdut-o si pe asta
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212