O conductă deversa deșeuri în Marea Neagră. ABADL a intervenit! Video
O conductă deversa deșeuri în Marea Neagră. ABADL a intervenit! Video
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestSpecialiștii Administrației Bazinale de Apă Dobrogea – Litoral au efectuat verificări, în zona cluburilor din Mamaia, ca urmare a mai multor sesizări primite în cursul zilei de ieri, prin care instituția a fost informată că, prin intermediul unei conducte, sunt evacuate ape în Marea Neagră de la fundația unei clădiri aflate în construcție în stațiunea Mamaia.
O echipă de inspectori din cadrul Administrației Bazinale de Apă Dobrogea – Litoral a intervenit pentru verificarea aspectelor semnalate, constatând că societatea respectivă evacuează ape de epuisment la linia țărmului, prin intermediul unui furtun amplasat la nivelul plajei, în zona Mamaia Nord.
”Menționăm faptul că societatea a solicitat și a obținut, în luna ianuarie, consultanță tehnică din partea Administrației Bazinale de Apă Dobrogea – Litoral pentru evacuarea apelor de epuisment rezultate din activitățile de construcții. În cadrul documentației analizate au fost precizați indicatorii de calitate ai apelor evacuate, în conformitate cu prevederile Normativului Tehnic pentru Protecția Apelor – NTPA 001/2002 privind stabilirea limitelor admisibile ale indicatorilor de calitate a apelor uzate evacuate în mediul acvatic. Totodată, societatea are obligația de a transmite periodic către Administrația Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral buletine de analiză a apei, realizate de un laborator acreditat RENAR, în vederea verificării respectării parametrilor de calitate impuși. În cursul inspecției efectuate ieri, specialiștii laboratorului ABADL au prelevat probe de apă pentru efectuarea analizelor chimice și biologice.
Acordul privind evacuarea apelor de epuisment a fost emis în baza prevederilor Legii apelor nr. 107/1996, cu modificările și completările ulterioare, precum și a legislației subsecvente în vigoare. Subliniem faptul că evacuarea apelor în mediul natural este permisă numai cu respectarea condițiilor stabilite prin actele de reglementare și a limitelor legale privind calitatea apei, iar nerespectarea acestora atrage aplicarea sancțiunilor prevăzute de legislația în vigoare. Precizăm că apele evacuate prin conducta amplasată pe plajă, în zona Mamaia Nord, nu sunt ape uzate. Acestea sunt ape de epuisment provenite din pânza freatică, care se acumulează în săpătura fundației și sunt evacuate în Marea Neagră după o filtrare prealabilă. Apa evacuată reprezintă apă din pânza freatică, fiind considerată apă convențional curată.”,a transmis ABADL.
Video:
.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
12.5° Constanța 








.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)