rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 16 ianuarie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

O CONTABILĂ a GOLIT CONTURILE FIRMEI la care lucra

O contabilă angajată la o firmă de agenturare nave a sustras din conturile firmei SC Barwil Star Agencies suma de circa 3.765.142,5 lei, sume pe care le-a ridicat personal. În primă fază, femeia nu a recunoscut fapta, a fost trimisă în judecată și condamnată, de instanța de fond, în regim de detenție. Acum se judecă apelul.

În cuprinsul plângerii penale, s-a învederat împrejurarea că, ulterior datei la care inculpata Sanda Frățilă, angajată în funcția de contabil, și-a încetat prin demisie raporturile de serviciu cu SC Barwil Star Agencies, s-a constatat existența unor însemnate debite neachitate către furnizori, context în care, procedându-se la verificarea documentelor de evidență contabilă întocmite de către sus-numita în perioada în care a exercitat atribuțiile de serviciu specifice funcției de contabil, precum și la compararea sumelor de bani înscrise în respectivele documente cu extrasele de cont și registrul de casă, s-a stabilit faptul că inculpata și-a însușit în mod fraudulos din patrimoniul societății sume de bani. Ulterior, reprezentanții persoanei juridice vătămate au înaintat organelor de urmărire penală, în completarea plângerii penale formulate, un material conținând rezultatul verificărilor interne suplimentare efectuate cu privire la activitatea desfășurată de către inculpată, în calitate de contabil, interval de timp în care aceasta și-ar fi însușit în mod fraudulos din patrimoniul societății sumele de 471.805 euro, 251.600 dolari SUA și 428.800 lei.

A sustras circa 3.765.142,5 lei

Mai exact, aceasta a luat banii direct din conturile în lei și dolari, reprezentând echivalentul a circa 3.765.142,5 lei, sume pe care le-a ridicat personal în numerar din respectivele conturi, fără a le înregistra în casierie, și pe care nu le-a introdus ulterior în circuitul de încasări și plăți al societății, sens în care a utilizat mai multe manopere frauduloase, destinate disimulării activității infracționale și creării unei aparente concordanțe cu extrasele de cont, constând, pe de o parte, în neevidențierea completă a unora dintre respectivele sume de bani în documentele contabile ale societății, precum și, pe de altă parte, în efectuarea unor înregistrări contabile necorespunzătoare, incorecte sau fictive, fără a avea la bază vreun document justificativ.

A fost trimisă în judecată, iar instanța de fond a condamnat-o la 3 ani și 6 luni în regim de detenție. Acum se judecă apelul, termenul fiind fixat pentru data de 9.12.2020.

Despre firmă

Societatea a fost înființată în anul 1994. Calitatea de asociat unic este deținută de către o persoană din Norvegia. Firma a desfășurat, în principal, activitate de agenturare a navelor, care a constat în reprezentarea armatorilor străini în fața autorităților române, precum și în prestarea unor diferite servicii pentru navele staționate în porturile constănțene și pentru personalul acestora, respectivele servicii presupunând inclusiv punerea la dispoziție a unor sume de bani în lei, destinate achitării cheltuielilor curente, și în valută, destinate plății salariilor personalului navigant.

Liliana IONIȚĂ

sâmbătă, 5 decembrie 202020167
Comentarii

04Fan(10 ian 20:00)
Este imposibil sa furi 4 miloane din conturile firmei avand asociat din norvegia!oare cine facea rapoarte externe!intreb si eu? Nu cumva m k care era general manager al firmei!sau bagani banii in contu lui?
03marius(3 ian 15:35)
Exact. Repet , nu este vorba despre incompetenta in acest caz, este mult mai grav, dar nu pot demonstra ca au luat spaga pt acest dosar. Nu mai visati frumos, in Romanika poti intra lejer in inchisoare nevinovat.
03Fan(2 ian 19:07)
Sa faci rau este usor sa faci bine este mai greu
03Fan(2 ian 18:59)
Este prea tirziu. Este unde este altii se distreaza pe seama ei si uite asa tr viata.
03Crristian Scupra2(2 ian 16:25)
Fan, am fost chemat ca martor, am spus si nu a ajutat la nimic. Justitia noastra este extrem de corupta , cel putin in acest caz. Nu mai ajuta la nimic sa spun acum , aici. Astept caile legale, le astept cu nerabdare . Daca a fi fost dupa mine , nu se ajungea aici si adevaratii vinovati ar fi fost de mult legati.....Nicio grija , sint cu ochii pe ei. Le doresc tot raul din lume .
02Fan(30 dec 19:50)
Daca ai lucrat acolo spune mai multe poate aude cine trebuie
15Cristian Scupra(29 dec 00:03)
pt curiosi : Mesut Kafali,MERMAID OVERSEAS UK LTD. paradis fiscal gen. Dar justitia din Romania este prea corupta sa vada asta....
06Fan(28 dec 23:43)
am lucrat pt firma respectiva , vreau sa stiu de ce seful contabil Ismail nu este mentionat alaturi de Mesut Kafali ,general manager al firmei respective . Hai sa vedem cine si ce proprietati are si pe unde, si cu ce bani facute.
05Fan(17 dec 01:09)
Daca a facut inregistrari fictive sau incorecte in contabilitate atunci bilanturile si balantale cum au fost bune?Cum a platit firma tv pe profit?Cum sa nu faci plati catre furnizori sau sa dea bani pt plata personalului navigant si sa ii bage in buzunar?Altii se distreaza pe seama ei,beau sampanie si ea plateste.Este cusuta cu parama nu cu ata
06Fan(16 dec 15:18)
Avea mai multi contabili si contabil sef
10bravo(16 dec 13:30)
foarte bine
11normal(16 dec 03:31)
cand patronul fura la greu,in mod legal,mana dreapta,contabilul,incearca si el acelasi lucru,..dar nu e legal...morala Niciodata sa nu furi de la hoti,mai ales de la cei cu gulere albe...,pt ce risca el sunt nopti albe,e stredat,si vine neica nimeni si fura,culmea,fura din furaciunile lui,pt care el risca cu libertatea,..va fi neinduplecat,...morala,furati de la oamenii cinstiti,ca politicienii...,nu riscati nimic
20NU AVEM APA APA CALDA SI CALDU(15 dec 12:32)
NU AVEM APA APA CALDA SI CALDURA IN MIJLOCUL IERNII - TOATA ZONA CASA CASATORIILOR ARE APA SI CALDURA CU PORTIA 2 ZILE DA 2 NU! NU MAI SUPORT
02pgs(7 dec 21:07)
a lucrat sau inca lucreaza la PGS ?
03Albatros(7 dec 15:25)
Acum unde mai lucreaza aceasta individa ?
22Satisfactie maxima(6 dec 14:55)
Cand hoti fura de la hoti.
111Harap Alb(6 dec 07:05)
Pare cusuta cu ata alba: a furat aproape dublul cifrei de afaceri al firmei?
312Danezu(5 dec 18:44)
Face un an jumate si ramane cu un milion de e
013ion(5 dec 15:13)
inseamna ca firma avea o cifra de afaceri-f mare-firma nu avea mai multi angajati care sa se ocupe de contabilitate-control ....a lasat-o pe doamna sa faca ce a vrut ?sau a fost pusa sa faca in avantajul cuiva...
413asta e romania(5 dec 14:42)
de4ci femeia asta a furat 37 de miliarde si a luat 3 ani? sa mai zica cineva ca romania nu este ca in matrix
213Vip(5 dec 13:47)
Solvabila tare firma asta. Management de top
314Bravo !(5 dec 12:15)
Fata desteapta...
mai mult...Anchete
30 dec 22:38AncheteȘOCANT! MINORE VIOLATE de SUTE de ORI de TATĂL VITREG, la Constanța

Un individ din județul Constanța a devenit călăul celor două fete pe care le avea în grijă. În calitate de tată...7598

29 dec 22:39AncheteAUDIT intern la Universitatea Ovidius! NEREGULI constatate la oamenii din SUBORDINEA prorectorului BOBE6213
11 ian 00:09AncheteEXCLUSIV! Vica BLOCHINA şi cumnata Brigittei SFĂT apar într-un DOSAR instrumentat de procurorii constănţeni8329
12 ian 00:14AncheteUn FALS PREOT ține SLUJBE RELIGIOASE în Constanța

Un fost călugăr din Medgidia, Nicolae Sima, care a fost condamnat, în 2016, și care a fost exclus din monahism, în...19107

9 ian 00:07AncheteUn CLAN din MEDGIDIA, implicat în TRAFIC de DROGURI7115
14 ian 23:55AncheteDETALII din DOSARUL lui FĂGĂDĂU legat de TERENUL din PORTUL TOMIS: VÂNDUT la JUMĂTATE de PREȚ3032
13 ian 00:02AncheteMAREA REABILITARE a BULEVARDELOR, demarată de FĂGĂDĂU, fără LOCURI de PARCARE şi PUZ aprobat

În primăvara acestui an, urmează să înceapă lucrările pentru modernizarea infrastructurii între Gara CFR şi...5381

12 ian 23:58AncheteMARIA Sabrina NEDELCU, fost consilier județean PSD, dă ȚEPE cu VACANȚE6299
22 dec 11:32AncheteEXCLUSIV! MEGA ANCHETĂ și FILAJE, la Constanța: prejudicii MARI! Video8323
21 dec 00:00AncheteEXCLUSIV! Un POLIȚIST a DESFIGURAT în BĂTAIE o TÂNĂRĂ din NĂVODARI

Acuzații grave, la Năvodari! O tânără în vârstă de 28 de ani susține că a fost agresată de un om al legii,...11214

21 dec 22:42AncheteS-a pus SECHESTRU pe BUNURILE familiei CHICHEANU, pentru o DATORIE veche de opt ani!5661
20 dec 00:02AncheteDETALII EXCLUSIVE! NAS și VALENTINO, indivizii ÎMPUȘCAȚI la FILICORI, alte SCANDALURI cu TOPOARE, în TRAFIC14539
Vremea
-0.4°-0.4° - 0.4° sâmbătă, 16 ianuarie 2021
ConstanțaUmiditate: 89%
Vânt: 3.9 m/s
Presiune: 1013 milibari

Loto
6/49392149261127
5/403414110220
joker121011273619
Horoscop
mai mult...SPSportRT
16 ian 00:00SportFĂRĂ PRECEDENT în istoria handbalului: Două meciuri simultane s-au terminat la egalitate, cu același scor

Spania - Brazilia și Croația - Japonia sunt cele două meciuri de la Mondialul de handbal masculin din Egipt care s-au...288

16 ian 00:00SportLazio, victorie clară în Derby della Capitale! Immobile și Alberto, lecție de fotbal pentru AS Roma

Lazio-AS Roma este primul mare derby al etapei a 18-a din Serie A, una în care va avea loc și marele duel dintre Inter...325

16 ian 00:05SportFCSB - Astra Giurgiu 3-0

FCSB a învins-o pe Astra Giurgiu cu scorul de 3-0 (0-0), vineri seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în ultimul...352

16 ian 00:00SportDinamo a câştigat derby-ul de tradiţie cu Steaua

CS Dinamo Bucureşti a învins-o pe CSA Steaua Bucureşti cu scorul de 99-88, vineri, în Sala Polivalentă din...290

Local
16 ian 21:52LocalAnunţ de la RADET pentru asociaţiile de proprietari din Constanța

În perioada: vineri, 15 ianuarie – duminică, 17 ianuarie 2021, R.A.D.E.T. Constanța va distribui factura fiscală...901

16 ian 21:52LocalCUŢITE în valoare de 92.500 lei, confiscate în Portul Constanţa Sud Agigea

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii...667

16 ian 21:53LocalBEŢI şi FĂRĂ PERMIS, pe drumurile din judeţul Constanţa

1392

16 ian 21:53LocalPoliţiştii constănţeni, ACŢIUNE în mediul RURAL VIDEO

Polițiștii constănțeni au desfășurat o acțiune de verificare în mai multe zone aparținând secțiilor rurale...1040

16 ian 21:54LocalDoar JUMĂTATE din PROFESORII constănțeni VOR să se VACCINEZE

La începutul acestei săptămâni Inspectoratul Școlar Județean a solicitat managerilor școlari situația privind...1769

16 ian 21:51LocalÎncepe etapa a II-a de imunizare anti-Covid

673

Politică
Interviuri
19 dec 00:07InterviuriLiviu POPA, ŞEFUL RADET: Mă bucur că au început să se miște lucrurile

Sistemul de termoficare din Constanța a încetat să mai producă căldură și apă caldă în parametri normali,...4046

4 dec 00:21InterviuriLucian Lungoci: PSD va asigura MAJORITATE parlamentară pentru un Guvern PREGĂTIT. Video

Lucian Lungoci, președintele interimar al Organizației Municipale a PSD Constanța, este candidatul PSD pentru Camera...3450

4 dec 00:21InterviuriMircea Dobre, Pro România: PNL și PSD, un VIRUS mai PERICULOS decât COVID! Video

3056

4 dec 00:21InterviuriCristina Rizea: USR-PLUS va OBȚINE un scor BUN la parlamentare. Video

Este economist, antreprenor, voluntar civic și mamă. I-au plăcut provocările, iar candidatura la parlamentare este,...3001

3 dec 00:04InterviuriStelian ION vrea listarea pe BURSĂ a Portului Constanța

Stelian Ion, candidatul USR pentru încă un mandat în Camera Deputaților, are încredere că mesajele transmise în...4655

3 dec 00:04InterviuriGeorge Vișan, PSD: PNL vinde ILUZIA unui VACCIN anti COVID!

3669

Monden
16 ian 20:45MondenTemeri adeverite: Screech din serialul 'Salvați de clopoțel' are cancer

Actorul american Dustin Diamond, cunoscut din serialul "Salvaţi de clopoţel/ Saved by the Bell", a fost diagnosticat...302

16 ian 20:16MondenSelena Gomez a lansat primul său single în limba spaniolă

Cântăreaţa şi actriţa americană Selena Gomez a lansat joi piesa "De una vez" un cântec în limba spaniolă...253

16 ian 00:00MondenUn serial documentar despre Demi Lovato va deschide SXSW Film Festival 2021

241

16 ian 00:00MondenApple va produce un film despre Napoleon Bonaparte, ce va fi regizat de Ridley Scott

Studioul de producţie al companiei Apple va realiza un film despre Napoleon Bonaparte, intitulat "Kitbag" şi regizat...247

16 ian 20:07MondenBong Joon Ho, regizorul filmului „Parasite“, va prezida juriul Festivalului de la Veneţia

Bong Joon Ho, regizorul filmului "Parasite", va prezida juriul celei de-a 78-a ediţii a Festivalului de la Veneţia,...251

16 ian 20:05MondenRegizorul Noah Baumbach va ecraniza romanul „White Noise“, al scriitorului american Don DeLillo

229

Mapamond
16 ian 00:00MapamondSUA: Autorităţile federale au executat încă un condamnat la moarte

Autorităţile federale americane l-au executat joi pe penultimul condamnat la moarte a cărui execuţie era programată...260

16 ian 00:00MapamondAvion căzut în Marea Java: Înregistrările unei cutii negre pot fi extrase

Anchetatorii indonezieni au anunţat vineri că au putut extrage înregistrările uneia dintre cutiile negre ale unui...253

16 ian 00:00MapamondCoronavirus: O femeie de 101 ani, supravieţuitoare a gripei spaniole, vaccinată împotriva COVID-19

220

16 ian 00:00MapamondCoronavirus: SUA au înregistrat 3.882 de morţi de COVID-19 într-o singură zi

SUA, cea mai afectată ţară de pandemie, au înregistrat în total de la declanşarea crizei de coronavirus 23.282.329...235

16 ian 00:00MapamondRusia: Vaccinul Sputnik V victima unor restricţionări pe Twitter

Dezvoltatorii vaccinului rus împotriva noului coronavirus, Sputnik V, au afirmat joi că accesul la contul oficial de...261

16 ian 00:00MapamondCoronavirus: Două milioane de israelieni au fost vaccinaţi cu prima doză

237

Sănătate
16 ian 18:42SănătateCum combați instantaneu poftele care îți pun silueta în pericol

Cel mai mare inamic al siluetei tale este pofta... de dulce, de sărat, de fast-food, de orice. Ce poți face pentru a...245

16 ian 18:36SănătateStudiu: Zahărul poate modifica chimia creierului în 12 zile

Noile cercetări efectuate pe porci arată că aportul de zahăr modifică circuitele creierului prin care acesta...248

16 ian 00:00Sănătate7 motive pentru care sforăi. Ce poți să faci

246

16 ian 00:00SănătateCe dezechilibre pot apărea în organism în absența serotoninei

Serotonina este un neurotransmițător puternic responsabil pentru unele dintre cele mai importante funcții ale...232

16 ian 00:00SănătateCum ar trebui să gătești alimentele, pentru ca vitaminele să nu se piardă?

Beneficiile găsite în fructe și legume, cum ar fi vitaminele, pot dispărea în timpul gătitului. Ce poți face...252

16 ian 00:00SănătateStudiu: Ce efecte au consumul de brânză și de vin roșu asupra creierului?

276

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT