O directoare de bancă, acuzată că a furat 300.000 de euro din conturile clienților
O directoare de bancă, acuzată că a furat 300.000 de euro din conturile clienților
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPolițiștii Direcției Generale de Poliție București fac cercetări într-un dosar penal pentru efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și acces ilegal la un sistem informatic.
"În această dimineață, în cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, astăzi, 24 octombrie 2024, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul de Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și acces ilegal la un sistem informatic".
Din cercetările efectuate s-a stabilit faptul că, o femeie, în calitate de director al unei sucursale bancare, ar fi accesat fără drept, sistemul informatic al societății și ar fi efectuat mai multe operațiuni bancare din conturile clienților.
Prejudiciul total cauzat este estimat la aproximativ 300.000 de euro, informează Poliția Capitalei.
În vederea administrării materialului probator, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară în Capitală, la adresa unei persoane, bănuite de săvârșirea infracțiunilor de efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos (776 de acte materiale) și acces ilegal la un sistem informatic (920 de acte materiale). Suspecta este la audieri, potrivit observatornews.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
10.1° Constanța 













