REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.2° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
14.2° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

O dramă despre o familie surdă, recompensată cu cel mai important premiu la gala SAG Awards

O dramă despre o familie surdă, recompensată cu cel mai important premiu la gala SAG Awards

Replica API 2 martie 2022 | 00:00 453

Filmul independent "CODA", despre povestea unei familii surde aflate în dificultate, a fost recompensat duminică cu cel mai important premiu la gala SAG Awards, premiile Sindicatului actorilor americani (Screen Actors Guild, SAG), considerate un barometru important în cursa pentru Oscaruri, informează AFP, citată de Agerpres.

Un remake al filmului francez din 2014 al lui Eric Lartigau, "La Famille Belier", "CODA" o urmăreşte pe Ruby, o elevă de liceu, în timp ce aceasta jonglează între ambiţiile sale muzicale şi dependenţa familiei sale de ea pentru a comunica cu lumea "celor care aud".

Titlul peliculei este acronimul expresiei "Child of deaf adult" ("Copil de adult surd"), care desemnează o persoană care a fost crescută de unul sau mai mulţi părinţi surzi.

"Noi, actorii surzi, am parcurs un drum lung", a declarat în limbajul semnelor Marlee Matlin, vizibil uimită, în timp ce ea şi restul distribuţiei filmului primeau principalul premiu al galei, cel pentru "Cea mai bună distribuţie". Matlin, recompensată cu un Oscar pentru "Children of a Lesser God", o interpretează în acest film semnat de Sian Heder pe mama lui Ruby.

"Aceasta confirmă faptul că noi, actorii surzi, putem lucra ca oricine altcineva", a adăugat ea, înainte de a învăţa publicul semnul pentru "Te iubesc".

Kotsur, care îl interpretează pe tatăl lui Ruby, le-a mulţumit realizatorilor filmului pentru că "au crezut în noi, actorii surzi, şi ne-au ales în mod autentic".

"CODA", achiziţionat de Apple Studios pentru suma de 25 de milioane de dolari, după o licitaţie acerbă la Festivalul de film independent Sundance de anul trecut, a câştigat şi premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru Troy Kotsur.

Will Smith a fost recompensat cu premiul pentru cel mai bun actor pentru "King Richard", un film care spune povestea incredibilei ascensiuni a Serenei şi a lui Venus Williams de pe străzile dure din Compton până pe cele mai prestigioase terenuri de tenis.

Will Smith îl interpretează pe tatăl lor, Richard, a cărui "putere de convingere care frizează nebunia şi uneori trece dincolo de limită (este) un lucru absolut necesar pentru a face ceva imposibil posibil".

Premiul pentru cea mai bună actriţă i-a revenit Jessicăi Chastain pentru rolul din "The Eyes of Tammy Faye", în care o interpretează pe excentrica tele-evanghelistă americană cu acelaşi nume.

"A fost un vis pentru mine să o interpretez pe Tammy Faye", a mărturisit actriţa. "A fost o adevărată deschizătoare de drumuri şi i-a îmbrăţişat pe cei care au fost respinşi în mod repetat", a adăugat ea, referindu-se la comunitatea LGBTQ.

Cele două lungmetraje considerate cu mari şanse la Oscaruri, "The Power of the Dog" şi "Belfast", au părăsit gala SAG cu mâinile goale, ceea ce reconfigurează favoritele înainte galei de decernare a acestor premii din 27 martie.

Pe partea de televiziune, actorii din "Squid Game" Lee Jung-jae şi Jung Ho-yeon au câştigat premiile pentru cel mai bun actor şi, respectiv, pentru cea mai bună actriţă. Cei doi sud-coreeni au mulţumit Hollywood-ului pentru că le-a "deschis uşa".

Premiile SAG sunt decernate de actori din industria de divertisment americană şi din acest motiv sunt considerate un bun indicator pentru desemnarea viitorilor laureaţi de la gala premiilor Oscar, întrucât actorii reprezintă cea mai importantă ramură (aproximativ 10.000 de membri) din cadrul Academiei de film americane (AMPAS), instituţia care decernează trofeele supreme de la Hollywood.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212