REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.3° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
11.3° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

O excursie la Destiny Park, cadou pentru elevii care reciclează deșeurile la Școala Gimnazială Nr. 22 „I.C. Brătianu”

O excursie la Destiny Park, cadou pentru elevii care reciclează deșeurile la Școala Gimnazială Nr. 22 „I.C. Brătianu”

Andreea CONDURACHE 14 februarie 2024 | 10:50 1035

Competiția „10 cu felicitări pentru colectarea separată” a ajuns la Școala Gimnazială Nr. 22 „I.C. Brătianu”. Până pe 27 februarie, elevii claselor pregătitoare și ai claselor I-IV vor învăța cum se sortează ambalajele și alte resturi, având posibilitatea de a depune deșeuri reciclabile din hârtie, carton, plastic și metal în ecoinsula amplasată în curtea unității de învățământ. Containerul destinat colectării în fracții a deșeurilor are 4 compartimente, două pentru deșeuri de hârtie/carton și două pentru plastic/metal și deține un sistem de monitorizare a gradului de umplere a containerelor.

O excursie la Destiny Park, cadou pentru elevii care recicleaza deseurile la scoala Gimnaziala Nr. 22 „I.C. Bratianu”

Ecoinsula cântărește deșeurile și recunoaște clasă care a făcut depunerea prin scanarea unui cod QR. Fiecare doamnă învățătoare a primit câte un card cu care va deschide ecoinsula, iar cardul va fi asociat cu clasa pe care o reprezintă.

Clasa care va colecta cea mai mare cantitate de deșeuri va fi recompensată cu o excursie la Destiny Park, București.

Înainte de începerea concursului, elevii au fost instruiți cu privire la pașii necesari pentru colectarea deșeurilor într-un mod corect și au primit flyere cu informații despre concurs și procesul de colectare separată.

Concursul educațional cu tematică ecologică este organizat de Polaris M Holding, în colaborare cu Primăria Municipiului Constanța. Obiectivul acestui proiect este de a-i încuraja pe copii, și prin intermediul acestora, și pe părinți, să aplice principiile colectării separate și să adopte un comportament responsabil față de mediul înconjurător.

După finalizarea concursului, ecoinsula va fi mutată la Școala Gimnazială Nr. 16 „Marin Ionescu Dobrogianu”.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere