REPLICA ONLINE CONSTANTA

19.5° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
19.5° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

O femeie a fost abandonată într-o pădure de șoferița unei ambulanțe. Vezi de ce

O femeie a fost abandonată într-o pădure de șoferița unei ambulanțe. Vezi de ce

A.F. 9 octombrie 2024 | 21:05 1524

O femeie din Prahova, care era transportată cu o ambulanţă privată, a fost lăsată într-o pădure de către șoferiță. Totul s-a întâmplat după ce pacienta i-ar fi făcut observaţie acesteia pentru modul agresiv în care conducea. Norocul femeii a fost că pe acolo a trecut un echipaj de poliție, care i-a sărit în ajutor.

O femeie a fost abandonata intr-o padure de soferita unei ambulante. Vezi de ce

Femeia se afla în ambulanţa privată pentru că era dusă la un centru de dializă din Ploiești. Nu era prima dată când făcea acest drum. Iar în trecut chiar a fost implicată într-un accident rutier cu o astfel de ambulanţă. Văzând că şoferiţa de acum conducea agresiv, i-a făcut observaţie.

„După care, eu spunându-i chestia asta, ea s-a supărat, a oprit maşina şi m-a dat jos din salvare exact în pădure cum mergi spre Câmpina. M-a abandonat pur şi simplu în acel câmp”, spune Norica Hîncu, pacientă.

Femeia a sunat la 112 când s-a trezit pe marginea drumului fără acte şi fără bani. Întâmplarea a făcut ca o maşină de poliţie să treacă atunci prin zonă. Femeia le-a povestit ce s-a întâmplat, însă la scurt timp a apărut şi ambulanţa.

„După preluarea altor pacienţi din zonă, conducătoarea ambulanţei s-a întors solicitându-i apelantei să urce, aceasta din urmă a refuzat, iar ambulanţa şi-a continuat deplasarea. Ulterior, conducătoarea s-a întors din nou, solicitând femeii să urce, aceasta a acceptat, continuând deplasarea către unitatea medicală”, a declarat Maria Magdalena Vîiu Rădulescu, de la IPJ Prahova.

Femeia spune că este nedrept ceea ce i s-a întâmplat, mai ales având în vedere problemele de sănătate pe care le are.

„Nu mi s-a părut normal ce mi s-a întâmplat. Actele spun câte probleme de sănătate am. Sunt dializată de patru luni şi ceva”, mai mărturisește pacienta.

Conducerea centrului medical care a contractat serviciul de transport al pacientilor dializaţi spune că face verificări cu privire la situaţie, dar nu e foarte afectată de ce s-a întâmplat.

„Mie mi se pare un incident minor. Mai ales că e vorba de o pacientă dializată cu probleme neuropsihice. Cred că televiziunile au lucruri mult mai importante de rezolvat. Nu a fost dată jos. Dânsa a cerut imperativ să se dea jos”, a declarat Cristian Vintilescu, director centru medical.

Pentru că în cauză nu au fost constatate fapte de natură penală, nu a fost deschis un dosar de cercetare de către oamenii legii, scrie antena3.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
sa-si plimbe directorul!
0
0