REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.9° Constanța Mie., 7 Oct. 2026
Anul XX Nr. 7605
11.9° Constanța Miercuri, 7 Octombrie 2026 Anul XX Nr. 7605
 

O femeie din Iași a fost adusă la spital în stare gravă după ce fostul soţ a lovit-o cu ciocanul în cap şi a incendiat-o

O femeie din Iași a fost adusă la spital în stare gravă după ce fostul soţ a lovit-o cu ciocanul în cap şi a incendiat-o

Lucia JIANU 14 aprilie 2025 | 12:30 494

O femeie în vârstă de 49 de ani a fost adusă în stare gravă la Spitalul "Sf Spiridon" din Iaşi, după ce a fost bătută cu ciocanul şi incendiată de fostul soţ.

O femeie din Iasi a fost adusa la spital in stare grava dupa ce fostul sot a lovit-o cu ciocanul in cap si a incendiat-o

Coordonatorul UPU-SMURD Iaşi, dr Diana Cimpoeşu, a declarat, luni, că vecinii femeii au sunat la serviciul 112 pentru a solicita ajutor după ce au auzit ţipetele femeii. Tot ei au povestit că femeia a fost lovită cu un ciocan iar ulterior a fost stropită cu un lichid inflamabil şi i s-a dat foc.

O femeie din Iasi a fost adusa la spital in stare grava dupa ce fostul sot a lovit-o cu ciocanul in cap si a incendiat-o

Detalii ale atacului brutal


"Am primit o pacientă despre care vecinii spun că a fost agresată de fostul soţ ieşit din penitenciar. A fost bătută cu ciocanul iar ulterior incendiată. Ambulanţa a adus-o în UPU de la Spitalul Sf Spiridon. Era într-o stare foarte gravă, cu traumatism cranio-facial, cu fracturi la nivelul masivului facial, şi cu o arsură care a fost estimată la aproximativ 60 la sută din suprafaţa corporală, de gradul 2 şi 3. Au fost afectate inclusiv căile aeriene şi faţa. Pacienta a fost imediat sedată, intubată, şi s-au început investigaţiile pentru trauma cerebrală. A fost internată la Terapie Intensivă. Este în sala de operaţie a Clinicii de Chirurgie Plastică şi Arsuri, unde intervin chirurgi plastici, chirurgi oro-maxilo-faciali, medici ORL şi neurochirurgi. Starea este foarte gravă, instabilă hemodinamic", a explicat dr Diana Cimpoeşu.

Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de poliţişti şi procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, pentru stabilirea întregii situaţii de fapt şi luarea măsurilor legale ce se impun.

"Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Iaşi au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în faţa unui bloc din municipiul Iaşi, o femeie, în vârstă de 49 de ani, ar fi fost lovită cu un obiect contondent, iar ulterior incendiată de fostul soţ, în vârstă de 57 de ani. Femeia a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Sunt efectuate verificări pentru depistarea bărbatului bănuit de comiterea faptei", a declarat Ioana Bîlea, purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi., scrie protv.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere