REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.3° Constanța Mar., 30 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6715
13.3° Constanța Marți, 30 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6715
 

O femeie graţiată de Băsescu, arestată în lipsă în dosarul înşelăciunilor prin metoda „Împrietenire”

O femeie graţiată de Băsescu, arestată în lipsă în dosarul înşelăciunilor prin metoda „Împrietenire”

Replica API 22 septembrie 2016 | 00:58 240

Iată cine sunt indivizii reţinuţi în urma percheziţiilor de marţi!

Iată cine sunt indivizii reţinuţi în urma percheziţiilor de marţi!

Mai mulţi indivizi au fost audiaţi în urma percheziţiilor de marţi, 20 septembrie, cercetaţi pentru furturi din locuinţe prin metoda „Împrietenire”. 23 de persoane au fost reţinute şi propuse spre arestare, pe când alte persoane încă sunt căutate. Un detaliu ieşit din comun este acela că una dintre persoanele anchetate în acest dosar complex este o femeie pe care preşedintele Traian Băsescu a graţiat-o în 2014. Graţierea a venit ca urmare a presiunii publice şi mediatice, impresionate de faptul că femeia furase ca să aibă cu ce să-şi hrănească copiii, după cum susţinea ea, iar pentru fapta sa fusese condamnată la 3 ani de închisoare. Revenind la speţa de faţă, precizăm că acţiunea a fost a Poliţiei Municipiului Constanţa, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.

Procurori ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, la data de 20.09.2016, au dispus luarea măsurii reţinerii faţă de inculpaţii Andrei Petra, Andrei Aurelia, Mocanu Lăcrămioara, Mocanu Strugurel, Ştefan Cadolar, Ilie Walter-Ionuţ, Mocanu Vasilica, Gheorghe Luminiţa, Nuţu Ion-Daniel, Mocanu Pardalian, Ştefan Silver, Mihalache Gheorghe-Viorel, Mecic Remus, Stan Mircea-Lucian, Mecic Ghiocel, Mecic Prinţu, Ştefan Vasile, Mecic Adrian, Gheorghe Eugenia, Andrei Sandală, Culea Irina, Teodorescu Cristina Victoriţa şi Ştefan Argentina domiciliati în oraşele Constanţa, judeţul Constanţa, Ploieşti, Câmpina şi Mizil, judeţul Prohova, respectiv Călăraşi, iar în data de 21.09.2016 au propus luarea măsurii arestării preventive faţă de aceştia, dar şi arestarea în lipsă faţă de inculpaţii Mihai Marian, Mustafa Liliana, Culea Lucian-Zoro, Mecic Speranţa, Gheorghe Florica, Mocanu Garofiţa, care se sustrag, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, furt, furt calificat, complicitate la furt şi tentativă la infracţiunile de furt calificat sau complicitate la furt calificat. Miercuri seara, instanţa a admis propunerea de arestare preventivă în cazul a 23 de persoane, şi arestarea în lipsă pentru alte 6. În fapt, în sarcina celor 29 de inculpaţi se reţine că, în perioada mai-august 2016, au constituit un grup infracţional organizat în scopul comiterii a 42 de furturi din locuinţe prin modul de operare „împrietenire”, unii dintre ei având rolul de a aborda victimele infracţiunilor, de cele mai multe ori persoane vârstnice, trecute de 80 de ani şi, sub diferite pretexte, respectiv oferire de alimente cu titlu de pomană în memoria unei persoane decedate sau achiziţionare de electrocasnice vechi, ori sticle şi borcane, le-au câştigat acestora încrederea şi au pătruns în locuinţele mai multor persoane vătămate domiciliate în 10 judeţe ale tării, respectiv judeţele Constanţa, Galaţi, Vrancea, Giurgiu, Gorj, Vâlcea, Olt, Călăraşi, Argeş şi Prahova, precum şi în mun. Bucureşti de unde au încercat să sustragă sau au sustras bijuterii din aur, bunuri de valoare şi importante sume de bani. Propunerea de arestare preventivă a fost înaintată Tribunalului Constanţa, spre competentă soluţionare. Menţionăm că sesizarea instanţei de judecată cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive reprezintă o etapă procesuală prevăzută de Codul de procedură penală, situaţie care nu poate înfrânge în niciun mod prezumţia de nevinovăţie.

Alexandra ANTON, Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272