REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
12.5° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

O femeie REVENDICĂ o CASĂ din PORTUL CONSTANȚA, deși NU are DREPTUL

O femeie REVENDICĂ o CASĂ din PORTUL CONSTANȚA, deși NU are DREPTUL

Replica API 21 iulie 2020 | 00:00 3332

O femeie a făcut uz de legea 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dosarul fiind înregistrat la Tribunalul Constanța. Povestea este extrem de interesantă, legată de faptul că imobilul situat pe strada Theodor Speranția, din Km 5, a fost confiscat de stat ca urmare a unei condamnări suferite de către tatăl său. În anul 1968, casa părinților săi a fost demolată, urmare sistematizării privind extinderea Portului Nou Constanța.

Prin cererea înr egistrată pe rolul Tribunalului Constanța – Secția I Civilă la data de 17.12.2019, reclamanta a formulat contestație împotriva Dispoziției nr. 4284/17.10.2019 privind soluționarea notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru imobilul situat în Constanța, strada Theodor Speranția, emise de pârâtul Primăria Mumicipiului Constanța, solicitând anularea dispoziției contestate și obligarea pârâților la recunoașterea dreptului de proprietate al acesteia, în calitate de unică moștenitoare, asupra terenului reprezentat în suprafață de 618 mp, pe care au fost edificate o casă de locuit și mai multe anexe, situat pe strada Theodor Speranția nr. 23 (actual Theodor Speranția nr. 13) din Cartierul Km 5, municipiul Constanța, precum și restituirea în natură sau restituirea prin echivalent a imobilului în cauză, cu cheltuieli de judecată.

Casa cumpărată în 1955

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între anii 1955-1956, părinții săi au cumpărat în baza unei chitanțe de vânzare-cumpărare, conform legislației de la acea vreme, un teren reprezentat de ½ din lotul nr. 599. Această adresă se află înscrisă în planul casei care a fost construită pe o parte din lotul mai sus menționat. Tot în planul casei este înscrisă și suprafața totală a lotului de teren, respectiv 618 mp. Astfel, imobilul s-a compus din teren și casă, iar aceasta din urmă a deservit ca locuință de domiciliu pentru părinții săi.

În anul 1960, tatăl reclamantei a fost condamnat pentru furtul a 2 cai, deși îi cumpărase din târg, însă fuseseră anterior sustrași de la Herghelia Mangalia, după cum a susținut ea. Urmare acestui eveniment, tatăl reclamantei a fost condamnat la 9 ani de închisoare cu executare, efectuând 2 ani de detenție. Ca măsură complementară, s-a dispus confiscarea imobilului compus din casă și teren. Astfel, părinții săi au devenit chiriași în propriul imobil, chiria fiind plătită statului român, care ar fi devenit, după cum susține reclamanta, în mod abuziv, proprietar.

Demolată pentru a se extinde Portul Constanța

În anul 1968, casa părinților săi a fost demolată, urmare sistematizării privind extinderea Portului Nou Constanța, terenul rămânând în custodia CFR Constanța, iar pe acesta a fost edificată o cale ferată ce face legătura dintre Port și Fabrica de Oxigen.

Ce a decis instanța

Tribunalul a observat că, prin înscrisurile depuse de aceasta la dosarul administrative, s-a făcut dovada că are calitatea de unică moștenitoare a părinților săi. Însă, cu toate acestea, consideră că în mod legal și întemeiat Primăria Constanța a respins notificarea reclamantei, în contextul în care nu s-a reușit dovedirea de către acesta a calității de proprietar al imobilului în persoana părinților săi, la momentul când imobilul a intrat sub incidența Decretului de expropriere nr. 134/21.04.1980. Astfel, Lotul nr. 599 din careul nou nr. 29 a intrat sub incidența Decretului de expropriere nr. 134/21.04.1980, iar părinții reclamantei, numiții nu figurează în tabelul anexă la acest decret, cuprinzând proprietarii ale căror imobile s-au expropriat și au trecut în proprietatea statului. Împrejurarea că reclamanta a figurat în evidențele școlare, până în anul 1968, ca având domiciliul acolo nu este de natură a face dovada dreptului de proprietate al părinților săi asupra imobilului în cauză.

Imobil PRELUAT în urma unei condamnări

”Pe de altă parte, trebuie observată și susținerea reclamantei potrivit căreia, în anul 1960, a intervenit condamnarea tatălui său pentru săvârșirea unor fapte de natură penală (furt de cai) și, urmare condamnării, s-a dispus și confiscarea imobilului ce a făcut obiectul notificării formulate de reclamantă. În acest context, tribunalul constată că imobilul a fost preluat de stat printr-o hotărâre penala de condamnare a autorului reclamantei pentru o infracțiune împotriva patrimoniului (infracțiunea de furt), iar prin Legea nr. 10/2001 legiuitorul nu a urmărit restituirea acestor imobile, înțelegând să repare exclusiv prejudiciile cauzate fostilor proprietari prin "confiscarea averii, ca urmare a unei hotărâri judecătorești de condamnare pentru infractiuni de natura politica, prevăzute de legislația penaăa, săvârșite ca manifestare a opozitiei față de sistemul totalitar comunist", ceea ce nu este cazul în speță. Pedeapsa complementară a confiscării averii priveste bunurile infractorului vinovat de săvârșirea unor anumite fapte penale, expres prevăzute de lege, în speță infracțiunea de furt, si care se aplica cu un adaos la pedeapsa principala; pentru bunurile confiscate legea neimpunând condiția existentei unei legături cu fapta penala săvârșita si nici existenta unei stări de pericol decurgând din deținerea acestor bunuri”, potrivit deciziei magistraților.

Astfel, Tribunalul Constanța a respins, ca nefondată, contestația formulată de reclamantă.

Liliana IONIȚĂ

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Ma mir ca au judecat corect. In alte cazuri.....
0
0
cu un avocat bun are dreptul la orice
2
0
Mazare a vandut tot terenu din ct fagadau la fel
9
1

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272