O firmă din gruparea Murfatlar, care produce țigările Carpați și Snagov, are datorii de 130 de milioane de euro la bugetul statului
O firmă din gruparea Murfatlar, care produce țigările Carpați și Snagov, are datorii de 130 de milioane de euro la bugetul statului
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestRetail Plus Services SRL, firma care produce țigările Carpați și Snagov a intrat în concordat preventiv, cu datorii la stat de aproape 650 de milioane de lei, echivalentul a 130 de milioane de euro. Societatea cu sediul în București face parte din celebra grupare Murfatlar, anchetată de aproape un deceniu pentru o evaziune fiscală de 47 de milioane de euro. Firma folosea încă din 2018 în mod constant mecanisme de eșalonare a datoriilor, până când noua legislație fiscală nu i-a mai permis acest lucru. În aceste condiții, a cerut protecție împotriva executării silite prin concordatul preventiv, aprobat de Tribunalul București abia la a doua încercare, pe 27 iunie 2025.

Firma Retail Plus Services SRL, care fabrică în Germania celebrele mărci românești de țigări Carpați și Snagov, mai are o lună pentru a dovedi că este capabilă să își plătească datoriile uriașe la stat. Pe 27 iunie 2025, Tribunalul București a aprobat intrarea societății cu sediul în București în procedura de concordat preventiv, care o ferește de executarea silită timp de maxim 4 luni.
Firma din gruparea Murfatlar produce țigările Carpați și Snagov, dar și băuturile Unirea și Sankt Petersburg
„Dispune deschiderea procedurii concordatului preventiv al debitoarei RETAIL PLUS SERVICES SRL. În temeiul art. 17 alin. 1 lit. b şi art. 23 alin. 5 din Legea nr. 85/2014, numeşte în calitate de administrator concordatar pe CERES INSOLV S.P.R.L. În baza art. 25 alin. 1, 3 şi 4 din Legea nr. 85/2014, constată că sunt suspendate de drept toate executările silite îndreptate împotriva debitoarei sau acestea nu încep, indiferent de natura creanţei, pe o perioadă de 4 luni, dar nu mai târziu de data pronunțării unei hotărâri de omologare a planului de restructurare sau de închidere a procedurii ca urmare a neîndeplinirii condițiilor de confirmare a acestuia, cu excepţia creanţelor salariale”, se arată în decizia instanței. Tribunalul a aprobat procedura abia la a doua încercare, după ce într-o înfățișare anterioară, pe 14 martie 2023, a respins cererea similară a firmei.

Retail Plus Services SRL a fost înființată în anul 2015 și are ca domeniu de activitate comerțul cu ridicata al băuturilor. Asociat și administrator al firmei este un oarecare Stelian Găvruș, care este însă un interpus al afaceriștilor Vasile Ciaușu și Cătălin Bucura, celebri patroni ai grupării Murfatlar, anchetate de un deceniu pentru o uriașă evaziune fiscală, pornită de la vânzarea vinurilor Murfatlar.
Retail Plus Services SRL produce în Germania țigările Carpați și Snagov, branduri deținute însă de o altă societate comercială, deținută de soția lui Vasile Ciaușu, respectiv Angelica Ciaușu.
De asemenea, Retail Plus Service produce prin alți terți, în Bulgaria, băuturile spirtoase Unirea și Sankt Petersburg.
Singura avere a firmei cu datorii de 130 de milioane de euro: trei mașini luate în leasing
Potrivit Termene.ro, Retail Plus Services a raportat pentru anul 2024 o cifră de afaceri de 360.318.898 lei și pierderi de 28 de milioane lei, cu doar 4 angajați, la care se adaugă datorii de 469.910.799 lei. Conform datelor Profit, datoriile totale au crescut între timp până la 649.270.000 lei, echivalentul a 130 de milioane de lei.
Firma din gruparea Murfatlar a funcționat până acum prin eșalonarea datoriilor uriașe la bugetul de stat, prin cereri acceptate una după alta de către ANAF. Modificarea recentă a legii nu i-a mai permis să mai facă asta, iar pentru a scăpa de executarea silită, a cerut instanței cererea de intrare în concordat preventiv, o procedură legală mai avantajoasă decât insolvența.
Deocamdată, Tribunalul București așteaptă expirarea termenului de 4 luni impus firmei, iar următoarea ședință de judecată este pe 24 octombrie 2025. Dacă societatea nu demonstrează că se poate revigora, instanța va permite apoi Fiscului trecerea la executarea silită. Iar aici intervine alt detaliu interesant. Potrivit datelor oficiale consultate de Profit, singura avere a Retail Plus Service, firma cu datorii de 130 de milioane de lei la stat, sunt trei mașini, și acelea luate în leasing.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
13.9° Constanța 






.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)
